Proiectul „Carla’s Dreams – Simfonic” a adus împreună două universuri aparent diferite: muzica pop contemporană și sonoritățile orchestrei clasice. Astfel, piesele cunoscute ale trupei au primit o nouă dimensiune, fiind reinterpretate în aranjamente orchestrale.
O reacție publicată în mediul online a surprins sugestiv atmosfera:
„Unde s-au văzut atâta lume diferită la un loc? Unde e Chopin, și Schubert, și Enescu, și Pohui cu CITANANA?”, se arată în mesajul publicat după concert.
Autorul postării a descris evenimentul drept un „experiment regizoral simfonic”, subliniind că nu a fost vorba despre un concert obișnuit, ci despre o întâlnire între mai multe lumi muzicale.
Concertul a fost realizat alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, sub bagheta dirijorului Mihail Agafița. Orchestrațiile simfonice au fost semnate de Maxim Cotruță, iar aranjamentele corale de Nicolai Andrus.
Carla’s Dreams a apărut pe scenă înconjurat de orchestră, iar pe fundal a fost poziționat un ochi imens unde apareau dansatori care reinterpretau secvențe din videoclipurile pieselor puse în scenă.
Publicul i-a primit cu mare căldură, iar videoclipurile de la concertul mult așteptat au împânzit internetul.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!