4 copii Cazurile de hepatită A s-au dublat; 4 copii și 6 adulți diagnosticați de la începutul anului 30 zile Șase persoane reținute, patru minori, plasate în arest preventiv 30 de zile pentru agresiunea studentului 400.000 € Casa evaluată la 400.000 € și Porsche de 150.000 € împărțite la divorț; Katy Black: «Am rămas pe zero» 13 °C Maximă 13°C azi la Chișinău, cer acoperit dar fără pluvii; mâine se încălzește la 14°C
Activitatea companiei care deține silozurile de la Giurgiulești, suspendată, după o verificare a Inspectoratului de Mediu

Inspectoratul pentru Protecția Mediului a dispus sistarea, începând cu ziua de astăzi, a activității „Danube Oil Company”, până la remedierea încălcărilor depistate. Agenția pentru Supraveghere Tehnică a dispus demolarea silozurilor neconforme, materialele controalelor urmând să fie transmise Procuraturii pentru examinare.

Foto: ast.gov.md

„Autoritățile de resort au raportat, la indicația prim-ministrei Natalia Gavrilița, rezultatele controalelor efectuate și încălcările depistate la compania „Danube Oil Company”, ale cărei silozuri de cereale din Portul Internațional Liber Giurgiulești au luat foc în ultimele săptămâni. Astfel, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a constatat că agentul economic activa în lipsa avizului expertizei ecologice a obiectului, a autorizației de mediu pentru emisia de poluanți în atmosferă și în condițiile în care nu erau stabilite normative ale emisiilor admisibile.

Agenția supraveghere tehnică a emis o prescripție de demolare a silozurilor și a acordat un termen de 60 de zile lucrătoare pentru înlăturarea încălcărilor. Potrivit responsabililor de la AST, soluția de proiect adoptată pentru depozitarea șrotului de la procesarea semințelor de floarea soarelui nu a fost adecvată, conform pașaportului tehnic, silozurile cu bază conică fiind concepute pentru stocarea materialelor nelipicioase și neagresive. Exploatarea neconformă a acestora a afectat rezistența, stabilitatea și siguranța la foc.

Totodată, AST a constatat că agentul economic activa în lipsa contractului de deservire tehnică a instalațiilor împotriva incendiilor și a mai multor registre de evidență a reparațiilor tehnicii, expertizei obiectelor industriale periculoase etc. De asemenea, silozurile au fost instalate contrar prevederilor Codului Transportului și în lipsa condițiilor tehnice pentru amplasare coordonate de către Portul Internațional Liber Giurgiulești și Î.S. ”Calea Ferată Moldova”.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului urmează să estimeze mărimea prejudiciului cauzat de incendii și să transmită materialele controalelor către Procuratura generală pentru examinare”, menționează Guvernul.

Agenția pentru Supraveghere Tehnică a efectuat un control de stat inopinat la Complexul de procesare a semințelor de floarea soarelui în Portul Internațional Liber „Giurgiulești”. Urmare a controlului instituția a depistat mai multe neconformități și a aplicat măsuri restrictive de exploatare a obiectului. Încălcările depistate urmează a fi înlăturate în termen de 60 de zile.

Reamintim că, Agenția pentru Supraveghere Tehnică, participă la recepția construcțiilor și instalațiilor aferente doar la construcţiile şi instalaţiile aferente finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale, iar în cazul construcțiilor și instalațiilor aferente finanțate din mijloace financiare proprietate privată doar la recepția blocurilor locative ce depășesc 5 niveluri, în conformitate Regulamentul de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente”, se arată într-un comunicat al Agenției.

Pompierii din sudul țării au reușit localizarea incendiului la rezervorul nr. 2 încărcat cu șrot de floarea soarelui. Acțiunea a avut loc la ora 1:49 pe 22 ianuarie, după ce construcția metalică de capacitate mare a fost prăbușită controlat la ora 01:29, anunță IGSU.

Un nou incendiu la Portul Internațional Liber Giurgiulești. Un alt rezervor (nr.2) cu încărcătură de șrot de semințe de floarea soarelui a luat foc.

Un incident similar a avut loc pe 16 ianuarie 2023. Din cauza mocnirii unei încărcături de peste 1000 tone produs de șrot de floarea soarelui, a avut loc prăbușirea cisternei. La fața locului conform apelului sporit de intervenție au intervenit 6 echipaje de salvatori și pompieri cu un efectiv de 20 de angajați IGSU, care mai multe zile au acționat pentru localizarea și lichidarea totală a arderii.


Pub