„Domnule președinte, suntem trupa Kasta și ne-am descurcat cu o sarcină extrem de grea și importantă. Noi am scris o altă versiune a imnului Rusiei. De multe ori am auzit imnul de stat al Rusiei, dar nu ne-a trezit sentimente puternice. De aceea, noi l-am scris pe al nostru, care trezește asemnea sentimente”, se arată în mesajul de la începutul videoului.
Imnul alternativ al Rusiei începe cu cuvintele „Nu ne este interzis să vorbim, dar tăcem, pentru a nu spune ceva în plus”, iar după fiecare vers muzical, sună expresia „Aceștia suntem noi”. Ca secvență video, Kasta a folosit o fotografie cu steagul rusesc.
„Imnul nostru rus este în ton cu istoria țării. Despre fiecare rând, fiecare rus poate spune că este vorba despre el. Spunem despre ce ar trebui vorbit cel puțin din punct de vedere psihologic ”, a scris trupa în descrierea videoclipului.
Anul trecut, trupa Kasta l-a susținut pe rapperul Husky, care a fost reținut de poliție, după un concert întrerupt de oamenii legii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!