20,0905 lei/euro Euro coboară la 20,0905 lei, dolarul scade 8 bani la 17,9476 lei 1.000 lei Compensație maximă 1.000 lei pentru gaz și căldură, 670 de mii de gospodării beneficiare 70% PSRM câștigă Costești cu 70%, referendum la Delacău validat cu 96% DA 8 răniti Opt persoane rănite, una gravă, după răsturnarea unui microbuz cu 20 de moldoveni la Iași
Rămășițele umane găsite în iazul de la Dănceni aparțin la două persoane, dintre care o femeie: Scafandrierii continuă căutările

Poliția a oferit noi detalii în cazul descoperirii macabre din iazul de la Dănceni, raionul Ialoveni, unde au fost descoperite fragmente de cadavre. Potrivit oamenilor legii, rămășițele umane aparțin la două persoane, dintre care una este de gen feminin.

Foto: colaj

„În timpul investigațiilor, oamenii legii au stabilit preliminar că este vorba despre cadavrele a două persoane, una dintre care de gen feminin.

În contextul în care nu au fost depistate toate părțile corpurilor, identificarea acestora este dificilă.

Poliția îndeamnă cetățenii care au rude, prieteni, cunoscuți care au dispărut în ultimele 2 luni, despre care nu a fost anunțată Poliția, să ne sesizeze imediat.

La moment, polițiștii întreprind toate măsurile pentru stabilirea circumstanțelor și identificarea persoanelor, scafandrierii activează în vederea depistării altor părți ale corpurilor, iar medicii legiști urmează să stabiliească sexul celei de-a doua persoane și alte detalii relevante.

Vom reveni cu detalii odată cu stabilirea unor circumstanțe noi”, notează oamenii legii.

Pe 12 iulie, un pescar a alertat Poliția după ce a observat mai multe părți componente ale unui corp uman în iazul din localitatea Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au demarat o anchetă și fac apel la cetățenii care au rude dispărute să anunțe autoritățile.

Un picior de om, legat cu o cărămidă, ar fi fost scos din apă în  timpul căutărilor desfășurate de oamenii legii.


Pub