35 proiecte 35 de proiecte pe ordinea de zi a ședinței Guvernului 4.000 $ Aurul a trecut de 4.000 de dolari pe uncie, cea mai puternică creștere din 1979 61 UE poate suspenda regimul fără vize pentru 61 de țări, inclusiv Moldova 30 zile Constantin Țuțu, reținut pentru 30 de zile la izolator după traversarea ilegală a frontierei
(video) „S-a gândit că este cel mai deștept”: Șeful IGP dezvăluie cum Constantin Țuțu a traversat ilegal frontiera, deși ultimul susține că „a intrat ca orice om”

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a explicat cum ex-deputatul democrat, Constantin Țuțu, a traversat ilegal frontiera de stat, deși ultimul s-a prezentat de sine stătător la punctul de trecere. „S-a gândit că este mai deștept decât toate organele de drept din Republica Moldova”, a declarat Cernăuțeanu la „Cutia Neagră PLUS” de la TV8.

Foto: captură ecran

„Să începem un pic etapizat această procedură a lui Constantin Țuțu. Țin să amintesc, întâi de toate, că ultimul a fost eliberat din detenție, din Grecia, unde avea obligativitatea de a sta și a nu părăsi teritoriul elen. Deci, de aici trebuie să începem — că el, de fapt, la ziua de astăzi, conform procedurii elene, trebuia să fie în Grecia.

Cu toate acestea, în această perioadă de timp, atunci când a apărut și în spațiul public, am dat și noi confirmarea faptului că ne este cunoscut că Țuțu s-a regăsit sau a fost cumva vizat și a apărut în spațiul public în stânga Nistrului. Deci era o chestie operativă, deținută și de colegii din cadrul poliției și alte servicii specializate.

La acea etapă am asigurat o verificare cu toți partenerii noștri, inclusiv România, Ucraina și statul elen. Am cerut grecilor să ne confirme dacă el se regăsește la domiciliul indicat. În același timp, ne-am adresat și către turci, să ne comunice dacă nu a avut o tranzitare, inclusiv și pe acolo. Toate țările ne-au dat confirmarea că el nu a trecut. Pe frontieră, nu doar cu numele de identități care ne erau cunoscute nouă, dar și cu alte aspecte legate de imaginea facială, această persoană nu a tranzitat.

În același timp, prin anumite operațiuni și schimburi de date, am stabilit care sunt și intențiile. Constantin Țuțu, atunci când a văzut în instanța de judecată că procurorii au anunțat despre intentarea unui alt dosar, unei alte cauze penale - despre traversarea ilegală a frontierei de stat -s-a gândit că este cel mai deștept decât toate organele de drept din Republica Moldova și a încercat să finteze această procedură.

A încercat să iasă din nou din segmentul transnistrian spre Ucraina, încercând să asigure o procedură de tranzitare spre Republica Moldova printr-un punct de trecere controlat, legal cumva, dar prin aceeași metodă a încercat să influențeze anumiți factori prin anumite elemente de trafic de influență, pentru a fi scos în această perioadă de la consemn, ca să poată intra în țară și să combată acea declarație a organelor de drept, că el a traversat ilegal frontiera de stat.

Persoana interpusă care asigura acest proces în interesul său era din Ucraina, dar a încercat la cineva de la Poliția de Frontieră, ca să asigure acest proces.

Tot acest proces a fost asigurat și documentat. Persoana s-a regăsit oricum în acel consemn, și în momentul în care a încercat să intre nestingherit, el, de fapt, a fost reținut.

Deci este o procedură nu atât de de sine stătătoare, și nu tare dornic a fost Constantin Țuțu să intre în Republica Moldova. El a încercat să combată anumite acțiuni care deja erau documentate.

Mai mult ca atât, eu pun o simplă întrebare: să ne arate Constantin Țuțu actul - cum a intrat în Ucraina? El nu are nici intrarea în Ucraina. Astfel, el, de fapt, a ignorat și condițiile legale ale statului ucrainean, fapt despre care și ucrainenii s-au autosesizat”, a declarat Viorel Cernăuțeanu

Pe 4 octombrie 2025, Constantin Țuțu, fost deputat democrat, a fost adus în fața instanței de judecată. Acesta contrazice organele de drept și spune că „a intrat legal în țară, așa cum intră orice om”. Judecătrii i-au dictat 30 de zile de arest preventiv.

Pe 2 octombrie 2025, fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, a fost reținut în punctul de trecere a frontierei Vulcănești, pe sensul de intrare în Republica Moldova dinspre Ucraina.

Anterior, se vehicula că fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, s-ar afla la Tiraspol.

Șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Gălușca, declară că fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, care a fost reținut ieri-seară la vama Vulcănești, a venit benevol la hotar. „Cert este faptul că venea din Ucraina”, a menționat acesta.

Procurorii au anunțat ulterior că Țuțu este investigat și pentru „traversare ilegală a frontierei”.

Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, reținut împreună cu Vladimir Plahotniuc în Grecia, pe 22 iulie 2025, a fost eliberat la începutul lunii septembrie.


Pub