În perioada 21 martie - 3 aprilie Agenția Națională Arheologică a efectuat cercetări arheologice la caldarâmul de pe strada 31 august 1989, cercetările fiind finanțate de Direcția Generală Mobilitate Urbană Chișinău. La finalul investigațiilor de teren a fost elaborat un raport tehnico-științific preliminar despre rezultatele acestor cercetări, care a fost transmis Ministerului Culturii al Republicii Moldova și Direcției Generale Mobilitate Urbană Chișinău.
O comoară a fost descoperită în timpul lucrărilor de reparaţie a străzii 31 August din Chişinău. Muncitorii au găsit o porţiune de pavaj, veche de peste un secol. Caldarâmul ar data din perioada când primarul Chişinăului era Carol Schmidt. Fondatoarea Asociaţiei Obşteşti „Salvaţi Chişinău,” Anetta Dabija a afirmat că lucrările au început cu sfidarea legii. „Acestea nu au obținut avizul de la Ministerul Culturii și nu țin cont de normativele din domeniu”, scrie Dabija.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!