Beijingul a făcut acest anunț la scurt timp după ce și-a reafirmat angajamentul, printr-un document politic important, de a folosi forța împotriva Taiwanului dacă nu poate prelua controlul „prin mijloace pașnice”.
Un purtător de cuvânt al Comandamentului Teatrului de Est al forțelor armate chineze a spus miercuri că exercițiile au fost finalizate cu succes și „au testat în mod eficient capacitățile de luptă integrate ale trupelor”, potrivit presei de stat.
El a adăugat că China va continua să monitorizeze strâmtoarea Taiwan, să patruleze regulat zona și să rămână pregătită pentru luptă.
După ce președinta Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul, săptămâna trecută, Armata Populară de Eliberare a Chinei a lansat exerciții militare de amploare cu muniție reală în șapte zone din apropierea Taiwanului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!