Bărbatul în vârstă de aproximativ 50 de ani a rămas prins în automobilul său, în timp ce ploile torenţiale au început să lovească insula sudică a Greciei. Conform pompierilor, o femeie, şi ea blocată în maşină, a scăpat cu răni uşoare, conform pompierilor care au mai precizat că este nevoie de intervenţia lor şi în cazul altor cel puţin 9 vehicule ce au fost luate de ape. Subprefectul regiunii, Nikos Syrigonakis, a făcut apel la populaţie să-şi limiteze deplasările, explicând că "este o zi dificilă", mai notează AFP, potrivit Agerpres.
![]()
![]()
![]()
![]()
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!