„Un fost angajat al Agenției Servicii Publice (ASP), care a activat anterior în calitate de examinator auto, a fost reținut astăzi de procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA). Măsura a fost dispusă în continuarea investigațiilor într-un dosar de trafic de influență ce vizează corupția sistemică la obținerea permiselor de conducere.
Amintim că, la data de 1 octombrie curent, în cadrul aceleiași cauze penale, a fost reținut un instructor auto din municipiul Chișinău.
Potrivit materialelor cauzei, bănuiții, susținând că ar avea influență asupra unor angajați ai Direcției de examinare a conducătorilor auto Chișinău din cadrul ASP, ar fi pretins și primit sistematic de la candidați sume de până la 1700 de euro. În schimbul acestor bani, se promitea facilitarea susținerii probelor teoretice și practice ale examenului auto pentru categoria „B”.
În această dimineață, procurorii anticorupție și ofițerii CNA au efectuat noi percheziții la domiciliul celui de-al doilea bănuit, în urma cărora fostul examinator a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, probarea faptelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în schema infracțională”, se arată într-un comunicat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!