3.000.000 tone Trump și Putin acordă 3.000.000 tone motorină SUA-Rusia 12 morți Atac la aeroportul din Riad: 12 morți, 300+ răniți 5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 26,7 °C Maximă de 26,7°C astăzi, cea mai caldă zi din octombrie
Reacția MAEIE după ce Rusia a expulzat un diplomat moldovean
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene confirmă anunțul făcut de ministerul rus de Externe privind expulzarea unui diplomat moldovean de la ambasada țării noastre în Federația Rusă. Instituția a luat act de decizia autorităților de la Moscova în conformitate cu prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice.
Foto: ria.ru

Totodată, MAEIE amintește contextul în care această decizie a fost luată și își exprimă regretul profund că partea rusă continuă războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

„Reiterăm, că decizia autorităților de la Chișinău privind expulzarea diplomatului rus anunțată pe 31 octombrie s-a bazat pe faptul că atacurile cu rachete asupra Ucrainei cresc în continuare riscurile de securitate, iar cetățenii țării noastre resimt tot mai mult efectele dezastruoase ale războiului, inclusiv acțiunile neprietenoase în raport cu țara noastră, precum încălcarea spațiului nostru aerian național, fapt absolut inacceptabil de către poporul nostru”, se arată în reacție.

Federația Rusă a declarat persona non grata un angajat al Ambasadei Moldovei la Moscova, anunță ministerul rus de Externe. Măsura este un răspuns la decizia Chișinăului de a expulza un diplomat rus.

Acum o săptămână, ministrul de Externe, Nicu Popescu, a anunțat că un angajat al Ambasadei Rusiei a fost declarat persona non-grata și expulzat din Moldova, iar ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat la MAEIE.

În aceeași zi, resturile unei rachete, care a fost doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean, au căzut pe teritoriul Republicii Moldova, în extremitatea nordică a localității Naslavcea. Incidentul nu a înregistrat victime, dar ferestrele mai multor locuințe din Naslavcea au fost distruse. Autoritățile ucrainene au anunțat că a avut loc un atac cu drone asupra barajului Dnestrovsc1, din teritoriul Ucrainei, care este la o distanță de 10 km de barajul Naslavcea. Atacul rusesc nu a afectat barajul, dar au fost atacate componentele electrice aferente barajului ucrainean, vizate fiind transformatoarele electrice.


Pub