În timpul vizitei, Harry a primit în dar un coș de Paște ce conținea pască, cozonacul tradițional de Paște și în Ucraina. Însă imaginile distribuite cu cadoul au generat un val de comentarii și critici pe rețelele de socializare, numeroși ucraineni întrebându-se dacă acesta a primit într-adevăr cadou o pască ucraineană sau, de fapt, un kulici, un tip asemănător de cozonac rusesc.
Cei care au considerat că în fotografii poate fi văzut un kulici rusesc au acuzat că prin acest dar s-ar fi ignorat sacralitatea și respectul față de autenticitatea ucraineană.
Subiectul a devenit atât de comentat încât televiziunea Kyiv 24 a invitat o cercetătoare în cultura gastronomică a Ucrainei, Olena Braicenko, pentru a prezenta opinia sa de expert. Aceasta a respins speculațiile referitoare la kuliciul rusesc și a îndemnat publicul să studieze sursele ucrainene și să se intereseze de propria istorie. Potrivit acesteia, pâinea pascală oferită prințului britanic a fost ucraineană.
„Cunoaștem prea puțin istoria regională a bucătăriei ucrainene. De exemplu, în regiunea Ivano-Frankivsk e și mai obișnuită pasca fără glazură, dar decorată cu o împletitură și o cruce deasupra. În regiunile Harkov și Sumî pasca se decora cu ou și ghimbir ras deasupra, pentru a avea o culoare galbenă”, a explicat Braicenko.
Cercetătoarea a mai subliniat că glazura albă de pe pască nu are nicio legătură cu Rusia, ci mai degrabă cu dezvoltarea artei cofetăriei.
„Sunt categoric împotriva acestor comparații. Haideți să studiem sursele ucrainene și să ne cunoaștem istoria fără a o raporta mereu la cultura agresorului”, a conchis Olena Braicenko.
Înainte de izbucnirea controversei, ministra economiei din Ucraina, Iulia Sviridenko, a declarat că pasca oferită prințului Harry a fost coaptă de bunicuțe din regiunea Sumî și că făina folosită la prepararea ei a fost obținută din grâu cultivat pe terenuri deminate din aceeași regiune aflată la granița cu Rusia.
Anterior, publicația ucraineană Telegraf a relatat cum prințul Harry a sprijinit de-a lungul anilor veteranii ucraineni. Aceasta a fost prima sa vizită în Ucraina.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!