79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Bărbatul din capitală care a dispărut acum o săptămână, găsit împușcat într-o clădire părăsită din Ialoveni

Bărbatul din capitală care a dispărut acum o săptămână a fost găsit decedat într-o clădire părăsită din raionul Ialoveni. Potrivit informațiilor, acesta s-ar fi împușcat cu arma personală.

Foto: IP

„Bărbatul a fost găsit, din nefericire, decedat într-o clădire părăsită din apropierea localității Dănceni, raionul Ialoveni.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că acesta s-ar fi împușcat cu arma personală deținută legal, găsită lângă cadavru.

Urmează a fi dispuse expertizele necesare, dar și să se stabilească toate circumstanțele pentru elucidarea completă a situației”, se arată în comunicatil emis de Poliție.

Inspectoratul de Poliție Centru a solicitat sprijinul cetățenilor în vederea stabilirea locului aflării unui bărbat în vârstă de 34 de ani, care, la 23 iunie, în jurul orei 02:00, a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută și până în prezent nu a revenit.


Pub