36,52 lei/l Motorină la 36,52 lei/l, benzină 33,99 lei/l — prețuri ANRE de mâine 3 reținuți Trei persoane reținute pentru trafic de migrenți, 7.000 €/persoană 2 drone Două drone au survolat astăzi spațiul aerian al RM, detectate la nord și sud-est 1,1 mln € Călin Georgescu percheziționat de DIICOT, dosar de 1,1 mln € înșelătorie
Dodon: Ucraina va ataca Transnistria doar cu „acordul tacit sau deschis al Maiei Sandu”. Va fi cea mai mare greşeală a ei

Fostul președinte, Igor Dodon, susține că Ucraina ar putea ataca regiunea transnistreană „doar cu acordul tacit sau deschis al Maiei Sandu”. El a menționat că aceasta „va fi o greșeală fatală”, iar Maia Sandu va rămâne în istorie ca președintele care a început războiul.

Foto: UNIMEDIA

„Sunt ferm convins că Rusia nu va ataca Transnistria. Sunt ferm convins că Chișinăul nu va ataca Transnistria. Nu are nici un sens. Sper că actuala conducerea se va ține de abordarea pașnică.

Ar putea ucrainenii să atace Transnistria? Da, ar putea - cu acordul tacit sau deschis al Maiei Sandu. Aceasta va fi o greșeală fatală.

Aș vrea să liniștesc cetățenii Republicii Moldova, cred că am evitat pericolul escaladării conflictului în Transnistria.

Sper foarte mult că Maia Sandu va avea minte și înțelepciune să nu permită acest lucru, altfel va fi cea mai mare greșeală, iar Maia Sandu va rămâne în istorie ca președintele care a început războiul aici”, a spus Dodon.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a venit cu unele precizări privind mesajele lansate în ultimele zile în spațiul public de către autoritățile Federației Ruse privind presupusele provocări din partea forțelor armate ucrainene pe segmentul central (transnistrean) al frontierei de stat a Republicii Moldova cu Ucraina, și menționează că acestea nu corespund adevărului.

La fel, și Ministerul Apărării a venit cu unele precizări în contextul informațiilor care circulă în spațiul online, privind eventualele provocări ale Ucrainei în regiunea din stânga Nistrului. Astfel, instituția monitorizează toate evenimentele, acțiunile și schimbările care au loc în regiune și pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol.

Ministerul Apărării al Federației Ruse susține Ucraina a intensificat pregătirile pentru invazia regiunii transnistrene, care va fi efectuată ca răspuns la o presupusă ofensivă a trupelor ruse din regiune. „Forțele armate ale Rusiei vor răspunde în mod adecvat provocării iminente a părții ucrainene”, a adăugat Ministerul Apărării.

Ieri, fostul consilier al preşedintelui ucrainean, Alexei Arestovici, a afirmat că armata ucraineană „este gata să ocupe Transnistria în trei zile, dacă Moldova va cere asta”. „Motiv de intervenție deja există”, a declarat Arestovici în cadrul unui interviu la Feigin.

Autoritățile statutului nu confirmă informația difuzată în această dimineață de Ministerul rus al Apărării „că autoritățile de la Kiev pregătesc o provocare militară în regiunea transnistreană”.

„Există multiple scenarii și ele persistau nu doar acum. Aceste scenarii se perpetuează din momentul din care Rusia a intrat, a declanșat război în Ucraina”. Astfel a reacționat premierul, Dorin Recean, la declarațiile președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, privind planul Rusiei de a înlocui conducerea prooccidentală a Moldovei.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu că planul Rusiei de a înlocui conducerea prooccidentală a Moldovei - descoperit de serviciile de informaţii ucrainene - a fost confirmat după aceea şi de ţările europene şi se leagă de dorinţa Moscovei de a avea sub control aeroportul din Chişinău pentru a putea transporta soldaţi şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria.


Pub