4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Fracțiunea Partidului „Șor” va boicota ședința de astăzi a Parlamentului: Activitatea forului legislativ a fost transformată într-o farsă
Fracțiunea Partidului „Șor” va boicota ședința de astăzi a Parlamentului. În opinia deputaților de la Șor, activitatea forului legislativ a fost transformată într-o farsă cu PAS în rolul principal și cu Maia Sandu pe post de regizor. „Miniștrii ignoră interpelările opoziției și, prin asta, sfidează Constituția. Majoritatea parlamentară blochează toate inițiativele pe care le-a lansat Partidul „ȘOR”, inclusiv cea mai recentă, care prevede extinderea până la finele anului 2025 a valabilității patentei de întreprinzător”, susține fracțiunea.
Foto: parlament.md
„Guvernul și Parlamentul demult și-au delegat împuternicirile unui grup restrâns de oameni loiali președintelui-dictator, care formează Comisia Națională Pentru Situații Excepționale și cu ajutorul căreia Maia Sandu a uzurpat puterea în stat.

În aceste condiții, noi, deputații Partidului „ȘOR”, nu vedem rostul aflării noastre la simularea activității legislative, care s-a transformat într-o comedie de prost gust. Vom fi alături de cetățeni, la manifestații în stradă, pentru ca guvernarea minciunii să răspundă pentru toate fărădelegile”, se arată într-o notă emisă de formațiune.


Pub