35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
O reclamă la un baton Snickers i-a scos din minți pe chinezi

O reclamă la un baton de ciocolată Snickers a provocat o revoltă în rândul internauților din China și l-a făcut pe producătorul celebrului baton să își ceară scuze public și să modifice materialul care i-a ofensat pe chinezi, scrie presa română. 

Foto: Profimedia Images

Mars Wrigley, producătorul batonului de ciocolată Snickers, și-a cerut scuze pentru o reclamă de lansare a unui produs Snickers despre care utilizatorii chinezi de pe rețelele sociale au spus că sugerează că Taiwanul este o țară, informează Reuters.

Videoclipuri și fotografii de la un eveniment de promovare a unei ediții limitate a batonului Snickers, în colaborare cu trupa K-pop BTS, despre care se spune că este disponibil doar în „țările” Coreea de Sud, Malaezia și Taiwan, au stârnit un val de critici pe platforma chineză Weibo.

Ulterior, producătorul a publicat scuze pe contul său Snickers China de pe platforma Weibo și a precizat că a fost modificat conținutul relevant.

„Mars Wrigley respectă suveranitatea națională și integritatea teritorială a Chinei și își desfășoară operațiunile comerciale în strictă conformitate cu legile și reglementările locale chineze”, a adăugat compania americană.

Revolta față de reclama Snickers a venit în contextul în care sensibilitățile legate de Taiwan în China continentală au atins cel mai înalt nivel din ultimele decenii, după ce președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a vizitat marți insula, ceea ce a determinat China să anunțe exerciții de tragere cu focuri reale fără precedent în jurul insulei și o listă lungă de interdicții de import pentru produsele taiwaneze.


Pub