„Colectivul Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii este profund îndurerat de trecerea în eternitate a asistentei medicale Maria Oxinti. Cu adâncă tristețe, exprimăm sentimente de compasiune și sincere condoleanțe familiei, rudelor, colegilor și întregii comunități medicale. Dumneaei a făcut parte din cohorta asistenților medicale implicați activ, din primele zile de pandemie, în acordarea asistenței medicale pacienților cu Covid-19, care din păcate nu a cruțat-o pe Ea. Transmitem gânduri de alinare familiei îndoliate în legătură cu pierderea irecuperabilă a Mariei Oxinti. Dumnezeu s-o odihnească în pace”, se arată în postare.
Până la ziua de azi, 95 lucrători medicali au decedat din cauza infecției Covid-19.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!