„Vedem lucruri grave la nivel național și toată bâlbâiala și pasarea responsabilității pe comisii etc. Când am vorbit despre fenomenul drogurilor, inclusiv la nivelul instituțiilor educaționale, unii au ironizat, alții ne-au acuzat că facem din țânțar armăsar, dar situația e cu adevărat gravă. Neglijarea, respingerea sau ignorarea tacită a problemei creează consecințe și mai mari. Înșiși alegătorii formațiunii care e la guvernare atrag atenția și bat alarma public despre aceste lucruri. Da, este foarte grav când președintele țării grațiază persoane care coordonează scheme de amploare legate de droguri și pasează vina pe comisia din componența instituției prezidențiale. Așa s-a obișnuit cineva să arate cu degetul la Guvern când nu merge ceva sau la comisii, sau la Parlament. În acest stat există o verticală a puterii, care nu a existat niciodată. Președintele țării e și formal, și neformal, și șeful Parlamentului, și al Guvernului, al instituțiilor din subordine, al organelor de drept, și poartă răspundere directă pentru cele întâmplate, nu trebuie să transmită comunicate cu pasarea responsabilității”, a subliniat Ion Ceban.
Astăzi, 23 februarie, Președinția Republicii Moldova a venit cu explicații detaliate în cazul grațierii lui Șepeli Nicolai Andrei, condamnat anterior în Federația Rusă pentru tentativă de circulație ilegală a substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari, și al revocării ulterioare a decretului de grațiere.
Fosta deputată a Partidului Acțiune și Solidaritate, Olesea Stamate, a reacționat ironic la decizia președintei Maia Sandu de a grația un tânăr care ar fi implicat în schema asasinatelor. „Nu e vina ei ca în componența comisiei desemnate de ea personal, s-au strecurat „spioni ruși”, de care ea nu putea să știe când i-a inclus în acea comisie”, a scris ex-parlamentara pe rețele.
La rândul său, Doina Gherman, președinta fracțiunii PAS în Parlament, a venit și ea cu precizări, făcând aluzie la declarația Olesei Stamate „Văd că o fostă colegă caută spioni ruși în cadrul comisiei de grațiere. Și, pentru a-i ușura efortul, amintesc că, în calitate de deputată, a votat, pe ascuns, amendamente pentru a elibera de la pușcărie criminali periculoși”, a scris Doina Gherman.
Anterior, jurnalista de investigații Cornelia Cozonac, a susținut că Ion Guzun, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și fost președinte al Comisiei de grațieri, i-a reproșat, într-un comentariu la o postare pe rețele despre cazul anulării unei grațieri recente. „Acesta spune că știe cine îmi sunt „prietena" și „prietenul" — persoane despre care dânsul crede că mi-ar furniza informații care nu îi convin. Reacția lui este, mai degrabă, o amenințare voalată la adresa unui jurnalist de investigație”, a scris Cozonac.
Aparatul Președintelui Republicii Moldova a anunțat despre decizia de revocare a Decretului nr. 418-IX din 11.04.2022, care prevede acordarea unei grațieri. Aceasta are la bază apariția unor noi circumstanțe, comunicate de autoritățile competente.
Pe 19 februarie, PCCOCS și INI au descins cu percheziții într-o cauză ce vizează pregătirea lichidării fizice a mai multor persoane publice din Ucraina.
Cu o zi mai târziu, oamenii legii au anunțat reținerea a trei persoane convinse să comită omoruri în Ucraina, precum și a recrutorului acestora, care ar fi planificat asasinarea a peste cinci persoane.
Noi detalii ies la iveală în cazul presupusei rețele care ar fi pregătit asasinate la comandă în Ucraina. Potrivit unor surse din forțele de ordine, citate de BBC, printre persoanele vizate s-ar fi numărat și jurnalistul Dmitri Gordon.
Doi dintre cei patru cetățeni moldoveni reținuți în țara noastră, suspectați că ar fi implicați într-o schemă de asasinare a unor oficiali și jurnaliști din Ucraina, au fost aduși astăzi, 20 februarie, în fața magistraților. Procurorii au cerut aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pentru 30 de zile.
Pe 20 februarie, trei dintre cei patru moldoveni reținuți după ce ar fi fost recrutați de Rusia pentru a comite asasinate în Ucraina au primit mandate de arest preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!