„În particular, va fi denunțat Acordul privind călătoria fără vize a cetățenilor CSI, semnat la Bișkek, în 1992. Potrivit autorilor, denunțarea acestui acord este inevitabilă în contextul recomandării Comisiei Europene. Aceasta prevede alinierea politicii Republicii Moldova în domeniul vizelor la lista Uniunii Europene a țărilor terțe care au nevoie de viză, în special cele care prezintă riscuri de migrație ilegală sau securitate.
Totodată, denunțarea Acordului va afecta doar călătoria cetățenilor moldoveni în Republica Tadjikistan și Republica Kârgâză, deoarece țara noastră a încheiat acorduri bilaterale de călătorii fără vize cu majoritatea statelor CSI.
Va mai fi denunțat Acordul privind principiile perceperii impozitelor indirecte la exportul și importul de mărfuri (lucrări și servicii) dintre statele CSI, semnat la Moscova în anul 1998.
Alte acord care este propus pentru denunțare se referă la măsurile de asigurare a ameliorării achitărilor dintre organizațiile economice ale statelor membre ale CSI, semnat în 1992, la Tașkent.
În toate cazurile, prevederile tratatelor sunt învechite și nu mai sunt aplicabile. Prin urmare, oportunitatea menținerii calității de stat membru de către Republica Moldova se consideră epuizată.
Până în prezent, Republica Moldova a denunțat 64 de tratate CSI, în cadrul unui proces continuu de aliniere a politicilor naționale și de modernizare a cadrului legislativ și economic al țării la standardele și normele UE”, menționează reprezentanții Parlamentului.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!