„Ce ține de centrul istoric, poziția mea rămâne neschimbată. Am spus că voi înainta o astfel de poziție la CMC, urmează ei să se expună în acest sens. Am adus argumentele de partea Primăriei municipiului Chișinău când acte sunt eliberate și am dat special, dumneavoastră ați văzut diferite exemple. Noi nu am permis și nu vom permite în zonele verzi, pe terenurile de joacă pentru copii, nu sunt astfel de acte emise de Primărie. Și vreau să facem regulă și în zona centrală. Am convenit că ne vom întâlni nu doar pe zona centrală, dar în general pe domeniul construcțiilor
Sunt satisfăcut de această ședință și cred că urmează să acționăm împreună”, a spus Ceban.
Edilul a mai menționat că este la discreția consilierilor să adopte decizia, însă nu vrea să anticipeze nimic
„Dacă nu votează, vedem ce facem”, a conchis Ceban.
O nouă ședință urmează să aibă loc în luna noiembrie.
Ceban a anunțat, anterior, că până în data 1 aprilie nu vor fi emise acte permisive noi pentru construcții în centrul istoric al capitalei.
Între timp, a cerut stoparea lucrărilor de reparație care au început la clădirea istorică de pe strada Bulgară 24 din Chișinău.
La fel, edilul a cerut implicarea tuturor structurilor, în contextul în care sunt ridicate construcții problematice a câte 10-15 etaje.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!