Proiectul, propus de Guvern, a fost avizat de două comisii parlamentare, cea pentru economie, buget și finanțe, și cea pentru securitate națională și ordine publică.
„Prezentul proiect a fost elaborat de Ministerul Energiei, Ministerul Mediului și Centrul Național de Management al Crizelor și derivă din raportul privind situația de criză din sectoarele energetic și hidrologic, elaborat în baza constatărilor ce stabilesc persistența, agravarea și înrăutățirea simultană a unor factori de risc extern și intern, de ordin geopolitic, ce afectează securitatea aprovizionării cu energie electrică, gaze naturale, produse petroliere, precum și factori hidrologici. Se propune ca starea de urgență în sectoarele energetic și hidrologic să fie declarată pentru o perioadă 60 de zile, începând cu data de 26 septembrie 2026”, a menționat șeful Comisiei securitate, Lilian Carp.
Tot astăzi, 22 septembrie, Guvernul a votat instituirea stării de urgență în domeniul energetic și hidrologic.
S-a întâmplat după ce, cu o zi înainte președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut instituirea stării de urgență în domeniul energetic și hidrologic, în contextul situației tot mai dificile din aceste sectoare.
Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu. Mobilizarea tuturor instituțiilor este esențială - economia și cetățenii trebuie să fie aprovizionați fără întrerupere cu resurse energetice”, a spus șefa statul după ședința CNS.
Ședința Consiliului Național de Securitate a fost convocată pe, 21 septembrie, pe agendă fiind impactul crizei energetice internaționale asupra Republicii Moldova și măsurile necesare pentru consolidarea rezilienței energetice a țării în perspectiva sezonului rece.
Riscul de creștere a tarifului la gaz plătit de consumatori în perioada următoare este major, declară ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Motorina s-ar putea scumpi până la un prag de 40 de lei litrul, dă de înțeles directorul general al Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC), Serghei Diaconu.
Termoelectrica a cerut majorarea tarifului pentru energia termică de la 2 020 la 3 689 de lei pentru o gigacalorie, ceea ce reprezintă o creștere de 82,6%, se arată într-un comunicat. Solicitarea a fost depusă la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și urmează să fie examinată de autoritatea de reglementare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!