4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Nici poleiul nu i-a oprit: Peste 2.870 de șoferi, trași pe dreapta de polițiști în weekend. Treizeci dintre ei au urcat băuți la volan

În weekendul trecut, polițiștii au documentat peste 2.870 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere, în urma controalelor desfășurate pe drumurile din țară, se arată într-un comunicat.

Foto: IGP

Potrivit oamenilor legii, 30 de șoferi au fost înlăturați de la volan, fiind depistați conducând sub influența alcoolului. Cele mai frecvente abateri au fost depășirea limitei de viteză, comisă de 1.017 conducători auto, și nerespectarea indicatoarelor de prioritate și a semnalelor de interzicere ale semafoarelor, cazuri în care au fost sancționați 655 de șoferi.

De asemenea, 157 de persoane conduceau vehicule fără revizia tehnică anuală și fără polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, iar 495 de conducători auto au fost sancționați pentru oprirea mijloacelor de transport în locuri interzise.

Totodată, 55 de șoferi au fost amendați pentru neacordarea priorității legale pietonilor, iar 447 de persoane au fost documentate pentru necuplarea centurii de siguranță și utilizarea telefonului mobil în timpul șofatului. Alte 26 de persoane au fost sancționate pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

În același interval, polițiștii au intervenit în 1.741 de cazuri, la solicitările parvenite prin Serviciul Unic 112.


Pub