31,01 lei/l Benzina A95 scade la 31,01 lei/l, motorina la 36,10 – noile rate ANRE valabile de mâine 6.000.000 accesări 6 milioane de accesări în 4 zile pe servicii guvernamentale – intensitatea atacului cibernetic dezvăluită la audiențe 500 / 800 / 1.000 lei Compensații energie: minim 500 lei, maxim 800 lei (lemne/electricitate) sau 1.000 lei (gaze/termice) – noi praguri sezon rece 990.000 lei O femeie de 54 de ani, înșelată de escroci, a trasmis aproape 1 milion de lei – a împrumutat și a luat credit
Omanul are un nou sultan. Cine va conduce țara după moartea lui Qaboos bin Said al-Said

Familia lui Qaboos bin Said al-Said, monarhul care a murit vineri după o domnie de aproape 50 de ani, a desemnat noul conducător al Omanului. Acesta este vărul sultanului, Haitham bin Tariq al-Said.

Foto: bt.com

Haitham bin Tariq al-Said s-a angajat să continue politica externă de non-ingerinţă a predecesorului său, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Vom continua calea trasată de defunctul sultan”, a declarat Haitham bin Tariq în primul său discurs, transmis la televiziunea de stat.

El a promis să continue o „politică externă bazată pe coexistenţa paşnică între naţiuni (...) şi pe non-ingerinţa în afacerile interne ale altor state, cu respectarea suveranităţii naţiunilor şi a cooperării internaţionale”.

Haitham bin Tariq a mai spus că va continua, „ca şi sub domnia sultanului Qaboos, să favorizeze soluţiile paşnice” la crizele regionale şi mondiale.

Sultanul Qaboos al Omanului a decedat vineri, la vârsta de 79 de ani şi după aproape o jumătate de secol de domnie.

Haitham bin Tariq al-Said, vărul lui Qaboos, a depus sâmbătă jurământul în calitate de nou suveran.

Pe scena internaţională, sultanatul Oman, neutru, joacă de obicei rol de bune oficii pentru aliaţii săi occidentali, mai ales în relaţiile tensionate ale acestora cu Iranul.

Sub domnia sultanului Qaboos, Omanul şi-a consolidat rolul de stat moderat şi neutru într-o zonă a Golfului zguduită de tensiuni politice, mai ales între SUA şi aliaţii arabi ai acestora, pe de o parte, şi Iran, de cealaltă parte.

Sultanul Omanului, Qaboos bin Said al-Said, a murit în seara de 10 ianuarie, la 79 de ani, după o lungă luptă cu o boală incurabilă. Țara este în doliu național timp de trei zile.


Pub