Cazul a avut loc la 17 octombrie, în jurul orei
17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași.
Pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea
frontierei s-a prezentat un cetăţean din
R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, pasager într-un microbuz
înmatriculat în România. În baza analizei de risc pe linia
documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un
control amănunţit, în cadrul căruia polițiștii
au descoperit, într-o borsetă ce
aparținea bărbatului, o carte de
identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată
fotografia acestuia.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului,
polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi
au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi
fond ale unui act autentic, fiind fals.
Bărbatul a declarat că a achiziţionat
documentul contra sumei de 100 de euro, cu scopul de a obţine un loc
de muncă mai bine plătit.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!