„De-a lungul timpului, corupția a adus daune majore Republicii Moldova și cetățenilor ei. Corupții mari au furat zeci de miliarde de lei din haznaua statului, adică de la oameni, bani ce ar fi trebuit să fie investiți în securitatea energetică a țării, în dezvoltarea localităților, în drumuri mai bune, în spitale și școli moderne, în sistemul de apărare. Corupția a slăbit și a discreditat instituțiile statului, iar la un moment dat a ajuns o amenințare semnificativă pentru continuarea parcursului democratic și pentru securitatea Republicii Moldova. Corupția sistemică, cu care se confruntă cetățeanul zi de zi, este la fel de dăunătoare și supărătoare. Aceasta reduce accesul la servicii medicale și educaționale de calitate, împiedică creșterea afacerilor și sufocă dezvoltarea economică a țării, reducând numărul locurilor de muncă și alungând oamenii din țară în căutarea oportunităților economice în altă parte. Corupția afectează în modul cel mai direct bunăstarea și viața oamenilor. Astăzi, de Ziua internaţională împotriva corupţiei, să ne reafirmăm cu toții angajamentul de a lupta cu acest flagel.
În iulie 2022, liderii republicani și democrați din comisiile pentru relații externe din ambele camere din Congresul SUA au semnat o scrisoare deschisă către președintele american, Joe Biden, în care îi cer să introducă sancțiuni personale împotriva omului de afaceri Veaceslav Platon, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor.
În octombrie anul curent, SUA au impus sancțiuni împotriva lui Plahotniuc și Șor. Anunțul a fost făcut de ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon. Oficialul a menționat că SUA au desemnat 21 de persoane și entități implicate în acte de corupție, care au adus prejudicii grave Republicii Moldova și cetățenilor ei. Astfel, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei americane a constatat că Vlad Plahotniuc a fost inclus în lista de sancțiuni Global Magnitsky Act. Totodată, OFAC a constatat că Ilan Șor, care este și el printre beneficiarii furtului miliardului, este complice la acțiunile de subminare a statului de drept, în beneficiul Federației Ruse.
După ce Statele Unite a anunțat sancțiuni împotriva lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a susținut că „cetățenilor Republicii Moldova li s-au făcut dreptate și că sancțiunile impuse pe scară internațional pentru Plahotniuc și Șor vor deschide calea acestora spre instanța de judecată”.
Anterior, s-a vehiculat ipoteza că Iaralov ar fi „coordonatorul jafului miliardului din sistemul bancar sau cel care a venit cu ideea schemei”. Despre asta au anunțat fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, dar și fostul şef al Secţiei prevenirea spălării banilor şi monitorizarea tranzacţiilor în cadrul Băncii Sociale, Sergiu Sagaidac.
Numele lui Seghei Iaralov a fost pronunțat și de fostul premier Vlad Filat, în luarea sa de cuvânt de la tribuna Parlamentului, de pe 15 octombrie 2015 când a fost reținut, dar și de fostul premier Ion Sturza.
La 2 noiembrie 2019, președintele de atunci al Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, a anunțat că fostul lider al democraților, Vlad Plahotniuc, care este anunțat în căutare internațională și interstatală, și Serghei Iaralov ar deține dublă identitate în Republica Moldova. Potrivit lui Moțpan, documentele ar fi fost eliberate atunci când în funcția de director al Agenției Servicii Publice (ASP) era Serghei Răilean, care ar fi finul de cununie al actualului lider PDM, Pavel Filip.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!