6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Maia Sandu, de Ziua Independenței Ucrainei: Să nu fie niciodată umbrită de război și de suferință

Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Adresarea a fost filmată împreună cu un cor de copii, care au interpretat o piesă în limba ucraineană. „Suntem etern recunoscători pentru forța cu care Ucraina protejează pacea și securitatea în regiune, devenind astfel un bastion al libertății pentru milioane de europeni”, a notat șefa statului.

Foto: captură video

„Astăzi Ucraina își sărbătorește cu demnitate Ziua Independenței. Independența este atunci când cetățenii își pot decide singuri viitorul, când au libertatea de a-și construi propria țară așa cum o văd ei. Ucrainenii, prin curajul și determinarea lor nemărginită, ne reamintesc acest adevăr în fiecare zi. 

Republica Moldova privește cu adânc respect spre Ucraina, nu doar ca vecin, ci ca un simbol al rezistenței și speranței. Suntem etern recunoscători pentru forța cu care Ucraina protejează pacea și securitatea în regiune, devenind astfel un bastion al libertății pentru milioane de europeni.

 În această zi, speranța mea este ca pacea să revină cât mai curând în casele ucrainenilor, iar Ziua Independenței Ucrainei să nu mai fie niciodată umbrită de război și de suferință”, a declarat Maia Sandu

 


Pub