4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Curtea Constituțională va examina, joi, rezultatele referendumului din 20 octombrie

Curtea Constituțională anunță că joi, 31 octombrie, va examina rezultatele referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024.

Foto: UNIMEDIA

„Joi, 31 octombrie 2024, la ora 10:00, va avea loc ședința Curții Constituționale, în cadrul căreia se va examina sesizarea nr. 212d/2024 privind confirmarea rezultatului referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024.

În sala de ședințe a Curții Constituționale vor avea acces doar persoanele invitate.

Reprezentanții mass-media și persoanele interesate vor putea urmări ședința în direct, accesând pagina web a Curții http://constcourt.md/ sau platforma https://www.youtube.com/@CurteaConstitutionalaRM.

După pronunțarea hotărârii, Președintele Curții, Domnica Manole, va susține un briefing”, se menționează în comunicatul remis de Înalta Curte.

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și alegerile prezidențiale au avut loc pe 20 octombrie, după ce Înalta Curte a decis că organizarea plebiscitului este constituțională.

La alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, Maia Sandu a acumulat 42,45% din sufragii, iar Alexandr Stoianoglo - 25,98% din voturi. Cei doi vor lupta pentru fotoliul de șef al statului în turul II al scrutinului, care urmează să se desfășoare pe 3 noiembrie.

Totodată, 50,46% din cetățenii Republicii Moldova au spus DA referendumului constituțional, potrivit rezultatelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Alți 49.54% au votat opțiunea NU. Diferența dintre DA și NU e sub jumătate de punct procentual, adică de 13 596 de voturi.

La 25 octombrie, Comisia Electorală Centrală a declarat valabil referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024 și a aproba procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la referendum.

Fermierul Sergiu Stefanco, unul dintre cei mai vocali protestatari ai agricultorilor din Moldova, a comentat rezultatele referendumului constituțional și pe cele ale primului tur al alegerilor la prezidențiale. „Ați văzut nota cea mai importantă pentru ziua de 20 octombrie?Moldovenii nu sunt chiar uituci. Doamna Maia, ați avut peste 1 milion de votanți în 2020. Vă plângeți că vin hoții iarăși la putere, dar dvs sunteți responsabilă, împreună cu echipa de la guvernare, că ați adus lumea în așa hal să voteze împotriva dvs și a regimului pe care l-ați adus”, a menționat Stefanco, într-un mesaj video filmat în câmp.


Pub