35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Ombudsmanul Copilului s-a autosesizat pe incidentul grav de la Costești, unde un carusel cu pici s-a prăbușit: Statul trebuie să asigure condiții corespunzătoare

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, anunță că s-a sesizat din oficiu cu privire la accidentul care s-a produs în seara zilei de 10 august, în localitatea Costești, raionul Ialoveni, unde un carusel s-a prăbușit, iar șapte copii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani au suferit diverse traumatisme, 5 dintre ei fiind transportați la spital .

Foto: Colaj

„Pe parcursul ultimilor ani, în vizorul Ombudsmanului Copilului s-au aflat mai multe cazuri, unele tragice, ce țin de siguranța copiilor în realizarea dreptului la joacă, odihnă și recreere, subiectul fiind reflectat și în rapoartele anuale privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anii 2023  și 2024 .  

Parcurile, terenurile sportive, terenurile de joacă și parcurile de distracție sunt doar câteva dintre spațiile în care viața și sănătatea persoanelor și, mai ales, a copiilor, depind de măsurile întreprinse de autorități în vederea securizării acestora. 

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, cu suportul UNICEF, a planificat elaborarea Raportului tematic ”Siguranța și securitatea copiilor pe terenurile sportive, terenurile de joacă, parcurile și zonele de agrement”. 

În cadrul studiului, va fi evaluată situația actuală la nivel național privind siguranța acestor spații, identificate lacunele legislative și practice în ceea ce privește respectarea drepturilor copilului în acest context și formulate recomandări pentru autorități privind standardele minime, măsurile de reglementare și aplicarea efectivă a acestora. 

Potrivit prevederilor art. 6, 24 și 31 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, copiii au dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare; dreptul la sănătate; dreptul la odihnă, joacă și recreere, iar statului îi revine obligația asigurării condițiilor corespunzătoare realizării acestor drepturi”, se arată într-un comunicat.


Un incident grav a avut loc la Costești, pe 10 august. Potrivit informațiilor, șapte copii au fost răniți, după ce un carusel pe lanțuri s-a prăbușit. Cinci dintre aceștia au fost transportați la spital.

Ulterior, în spațiul public au apărut imagini cutremurătoare care surprind exact momentul în care un caruselul pentru copii s-a prăbușit în timpul funcționării, în cadrul evenimentului „Ziua Diasporei”, organizat în satul Costești, raionul Ialoveni.


Pub