Astfel, 7 judecători au depus cereri privind transferul temporar la Curtea de Apel Chișinău, după cum urmează:
După audierea celor 7 candidați, plenul CSM a decis să-i transfere temporar, în funcția de judecător al CA Chișinău, începând cu data de 17 iunie, pe magistrații Cașcaval Andrei, Mămăliga Natalia, Budeci Vitalie, Schibin Vladislav.
Totodată, au fost respinse cererile judecătorilor Suruceanu Valentina, Dadu Ion și Arhip Valeriu.
De asemenea, CSM a acceptat cererea Rominei Țurcan, de a se retrage din concurs.
Tot astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii a amânat pentru o altă ședință, examinarea cererilor unor judecători, printre care și Ion Chirtoacă, privind înaintarea propunerii repetate de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.
Consiliul Superior al Magistraturii s-a întrunit în ședință, astăzi. Inițial, pe ordinea de zi erau incluse 20 de subiecte, printre care și cele cu privire la concursurile pentru suplinirea, prin transfer temporar, a funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și la Curtea de Apel Chișinău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!