4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Ungaria va interzice telefoanele mobile în școli

Ungaria va interzice începând cu 1 septembrie folosirea telefoanelor mobile şi a celorlalte dispozitive cu acces la internet de către elevii din şcolile primare şi secundare, cu unele excepţii, relatează vineri agenţia EFE, preluată de Agerpres, scrie digi24.ro

Foto: foto-simbol

Telefoanele mobile şi celelalte dispozitive cu acces la internet trebuie predate profesorilor la intrarea în centrele de învăţământ, urmând să fie restituite elevilor la sfârşitul orelor, se arată într-un ordin publicat joi seară şi care stabileşte că telefoanele mobile şi celelalte dispozitive cu acces la internet, precum şi aparatele pentru realizarea de înregistrări audio-video, sunt „obiecte cu utilizare restricţionată”. 

Excepţiile trebuie să fie justificate şi acceptate de către directorii sau profesorii şcolilor. De asemenea, profesorii vor trebui să controleze dacă elevii aduc în clasă obiecte interzise şi să le preia până la sfârşitul orelor, criticii acestei interdicţii susţinând astfel că profesorii ar fi transformaţi în „jandarmi”. 

Ordinul a fost criticat şi de Sindicatul Democrat al Profesorilor (PDSZ), care estimează că nu a fost redactat luând în considerare „niciuna dintre preocupările sau obiecţiile raţionale şi legitime” ale organizaţiilor sindicale. Totuşi, unii comentatori subliniază că limitarea utilizării telefoanelor mobile în şcoli este bine văzută de părinţi şi inclusiv de profesori, dar consideră totodată că în instituţiile de învăţământ ar trebui să se predea utilizarea corectă a acestor dispozitive.


Pub