(video) CSM: Judecătoarea care a condamnat-o pe Evghenia Guțul a primit mesaje de amenințare cu moartea și imagini macabre cu persoane decapitate

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a anunțat, astăzi, că judecătoarea care a dictat sentința de condamnare a Evgheniei Guțul a primit, luni în șir, mesaje de amenințare cu moartea, imagini macabre cu persoane asasinate și decapitate și apeluri la ore târzii.

Foto: CAPTURA FOTO

update

Sergiu Caraman: Când un politician afirmă că o sentință este un masacru politic sau că justiția este o poliție politică, el nu face decât să alimenteze ura și neîncrederea în rândurile populației. Când se apelează la emoții, prezentând infractori drept mame cu copii mici, se încearcă minimalizarea gravității faptelor. Aceste discursuri, mai ales în context preelectoral pot duce la o polarizare extremă și la destabilizarea societății. Vă rog să fiți conștienți de impactul pe care-l au cuvintele dvs.

update

Sergiu Caraman: Fac apel către toți actorii politici din RM, pentru dvs, dreptul fundamental de exprimare vine la pachet cu o responsabilitate enormă: discursurile care vin să delegitimizeze sistemul judiciar și cele care incită la ură împotriva magistraților au consecințe extrem de periculoase.

update

Sergiu Caraman: Instigarea la ură, discriminare și amenințările cu violența sunt infracțiuni grave și sunt pedepsite conform Codului Penal.

update

Sergiu Caraman: Aceste amenințări nu se limitează doar la un caz: un membru CSM a fost, de asemena, ținta unor mesaje similare. Toate aceste mesaje au avut scopul să intimideze și să determine să se acționeze contrar conștiinței și contrar legii.

Aceste fapte sunt de o gravitate extremă și demonstrează o campanie coordonată de subminare a independenței justiției.

Vom colabora strâns cu organele de drept competente ca să asigurăm indentificarea și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de comiterea acestor fapte cu iz criminal. Nicio amenințare nu va rămâne neinvestigată și nesancționată.

update

Sergiu Caraman: În ultimele luni, CSM atestă o amenințare fără precdent asupra judecătorilor și unor membri CSM. Reprezintă un atac direct asupra capacității justiției.

Cazul judecătorului care a examinat cauza penală în privința Evgheniei Guțul: judecătorul a fost supus câteva luni unor presiuni și amenințări constante și abominabile. Acestea includ mesaje de amenințare cu moartea, fotografii macabre, cu persoane asasinate, decapitate, apeluri telefonice repetate inclusiv în timpul nopții. Toate au avut și o continuitate.  În adresa reprezentanților mass-media a fost expediată o scrisoare, pretins a fi semnate de magistratul respectiv, prin care acesta ar informa mass-media că își depune demisia și se retrage din examinarea cauzei respective. În acea scrisoare se invocau pretinse influențe politice asupra judecătorului. Scrisoarea era un fals. Apoi a urmat o altă inștiințare, pretins dată de persoane apropiate judecătorului, care aduceau la cunoștință că magistratul ar fi decedat și că funeraliile au loc peste câteva zile și îi invitau pe toți cei care au cunoscut-o pe magistrată să vină la eveniment. 

Înțelegem că toate aceste acțiuni nu sunt doar inacceptabile, ele reprezintă un atac direct asupra judecătorului și scopul este să influențeze deciziile judecătorești care urmează și urmau să fie luate de acest judecător, ceea ce este absolut inacceptabil într-un stat democratic.

Urmăriți briefingul șefului CSM integral, pe UNIMEDIA:



„Consiliul Superior al Magistraturii susține miercuri, 6 august 2025, ora 09:00, un briefing de presă cu privire la acțiuni concertate de intimidare îndreptate împotriva unor judecători care instrumentează sau pronunță decizii în cauze de rezonanță publică, precum și amenințări împotriva unor membri ai Consiliului.

Aceste atacuri includ intimidări indirecte prin propagarea de informații false cu caracter alarmist, precum și campanii de denigrare în spațiul public și online, tentative de discreditare profesională promovate de persoane cu influență publică – inclusiv politicieni.

Astfel de acțiuni generează un climat de presiune și insecuritate, incompatibil cu principiile statului de drept și cu independența justiției.

Consiliul va aborda public aceste derapaje grave și va reafirma poziția instituției față de orice formă de presiune, amenințare sau campanie de denigrare la adresa judecătorilor”, a anunțat CSM.

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată în primă instanță la 7 ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată pe 5 august, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Tot pe 5 august, ex-secretara Partidului „Șor”, Svetlana Popan, a fost condamnată la 6 ani de închisoare.

Procurorii au cerut nouă ani de închisoare pentru bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul.

Bașcana a fost reținută de mascații CNA în seara de 25 martie, pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Evghenia Guțul urma să zboare din Chișinău la Istanbul, înainte de a fi reținută. Anunțul a fost făcut ministra Afacerilor Interne. „Autoritățile examineză inclusiv scenariul că aceasta nu intenționa să se întoarcă pe teritoriul Republicii Moldova”, a precizat atunci Daniela Misail-Nichitin.

La rândul său, Procuratura Generală a anunțat că Evghenia Guțul figurează în sistemele informaționale cu statut de consemn.

La 27 martie, mai multe persoane s-au adunat în fața Ambasadei Republicii Moldova din Moscova, pentru a protesta împotriva reținerii başcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a venit cu o reacție.

Bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul i-a scris președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, din arest. Politiciana l-a rugat pe liderul de la Kremlin „să facă presiuni asupra Republicii Moldova” pentru a obține eliberarea sa.

De asemenea, Guțul, aflată în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13, i-a transmis o scrisoare președintelui SUA, Donald Trump, în care îi cerea „să folosească toate mijloacele diplomatice pentru a proteja drepturile poporului găgăuz”.

La 2 aprilie, judecătorii Curții de Apel Chișinău au respins recursul apărării Evgheniei Guțul de a anula arestul de 20 de zile.

La 9 aprilie, Evghenia Guțul, a fost transferată în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, care au admis parțial demersul procurorilor.


Pub