Cazul a avut loc la punctul de trecere „Mohyliv-Podilskyi”, unde cei doi au susținut în fața polițiștilor de frontieră că diferența mare de vârstă nu reprezintă un impediment pentru relația lor.
Suspiciunile au apărut în timpul verificărilor, când „soții” s-au încurcat în declarații și nu au putut oferi detalii coerente despre viața comună. În urma investigațiilor, oamenii legii au stabilit că femeia este, de fapt, mama partenerei bărbatului, care se află peste hotare.
Astfel, presupusa căsătorie s-a dovedit a fi o schemă pentru a facilita ieșirea ilegală din țară. Autoritățile au refuzat trecerea frontierei și au sesizat Poliția Națională, fiind identificate indicii ale unei posibile infracțiuni.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!