„Ceasul ticăie, mai avem 12 ore din această zi”, a spus Kornelius, care a adăugat că Berlinul se coordonează cu partenerii săi europeni în privința noului pachet de sancțiuni care ar urma să fie aplicate Rusiei.
Ultimatumul Berlinului vine după ce Rusia a refuzat propunerea lui Zelenski de a accepta un armistițiu de 30 de zile în Ucraina.
Kremlinul insistă în continuarea ca negocierile de pace cu Ucraina să se facă fără încheierea necondiționată a unui astfel de armistițiu.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat că „fără rezolvarea tuturor nuanțelor, acest lucru este imposibil”, ca răspuns la încetarea focului propusă de Zelenski. Vladimir Putin a declarat un armistițiu temporar unilateral de pe 8 până pe 10 mai, pentru a coincide cu sărbătorirea „Zilei Victoriei” din Rusia, marcând 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Totodată, Zelenski a declarat că „îl așteaptă joi” pe Putin în Turcia, pentru încheierea unui armistițiu.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!