(update) Comisia Electorală Centrală cere sancțiuni pentru partidul lui Vasile Costiuc, care nu a raportat cheltuielile pentru spoturile electorale online, inclusiv pe TikTok.
(update) Activistul Radu Dutcovici s-a prezentat la ședința CEC, care a cerut anularea voturilor acordate partidului condus de Vasile Costiuc.
(update) Au fost audiați martorii PPDA.
(update) Înscrisurile și cererile liderului Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, au fost acceptate de CEC.
(update) Comisia Electorală Centrală a reluat ședința.
(update) Președintele Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a prezentat mai multe înscrisuri și cereri, iar CEC s-a retras în pauză pentru a le examina.
(update) La ședință a fost prezent Iurie Roșca, șeful Centrul pentru combaterea crimelor cibernetice al INI. Niciun reprezentant PAS nu a venit la întrunire.
(update) CEC a prezentat sesizările Partidului Acțiune și Solidaritate și Inspectoratul Național al Investigației pe Partidul „Democrație Acasă”.
Urmărește LIVE pe UNIMEDIA:
Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a declarat că guvernarea PAS încearcă să-și construiască majoritate constituțională prin „abuz și acte false”, vizând mandate obținute legal de formațiunea sa la alegerile parlamentare. Declarațiile au fost făcute de politician în cadrul unei intervenții live pe rețele.
Comisia Electorală Centrală se întrunește astăzi, 3 octombrie, în ședință. Potrivit ordinei de zi, urmează să se decidă soarta celor 6 mandate de deputat în Parlament, pe care ar urma să le obțină partidul politic „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc.
Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, califică drept „un act rușinos” sesizarea transmisă de Inspectoratul Național de Investigații (INI) către Comisia Electorală Centrală (CEC) privind presupuse ilegalități de pe rețele, în campania formațiunii. Costiuc cere expertiza juriștilor independenți, subliniind că în Republica Moldova nu există posibilitatea de a plăti reclame politice pe TikTok.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a sancționat Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, cu un avertisment pentru că nu a declarat cheltuielile aferente promovării pe rețelele sociale, în special pe TikTok. Potrivit vicepreședintelui CEC, Pvel Postica, partidul a beneficiat de sprijin mediatic consistent printr-o rețea coordonată de 17 conturi, decizia fiind adoptată în ședința din 1 octombrie, cu șase voturi „pentru”, unul „împotrivă” și două „abțineri”.
Înainte de alegeri, Serviciul de Informații și Securitate, în baza unei sesizări anonime, a cerut Comisiei Electorale Centrale, să excludă Partidul „Democrația Acasă”. Imaginile cu plângerea au fost publicate pe rețele de liderul formațiunii, Vasile Costiuc, care a menționat că nu a încălcat nimic.
Ulterior, Comisia Electorală Centrală a decis că Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, va continua participarea în alegerile parlamentare din 28 septembrie, după ce formațiunea a modificat lista de candidați conform cerințelor legale.
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut 55 de mandate în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie, asigurându-și astfel, din nou, majoritatea în Legislativ. Pe locul al doilea se situează Blocul Patriotic, cu 26 de mandate, iar Blocul „Alternativa” condus de Ion Ceban a obținut 8 mandate.
Alte formațiuni care vor intra în Parlament sunt Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă, fiecare obținând câte 6 mandate.
În seara de 28 septembrie, Comisia Electorală Centrală a anunțat că scrutinul electoral este validat.
Cum a decurs întregul proces de vot, pe 28 septembrie, vedeți aici.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!