Organizația Internațională pentru Migrație a anunțat că incidentul a avut loc vineri, la nord de orașul libian Zuwara. „Doar două femei nigeriene au fost salvate în timpul unei operațiuni de căutare și salvare efectuate de autoritățile libiene”, a transmis OIM într-un comunicat, potrivit The Guardian.
Una dintre supraviețuitoare le-a spus salvatorilor că și-a pierdut soțul, iar cealaltă a declarat că „și-a pierdut cei doi copii în tragedie”. Echipele OIM au precizat că au oferit celor două femei îngrijiri medicale de urgență.
Potrivit relatărilor supraviețuitorilor, ambarcațiunea transporta migranți și refugiați de naționalitate africană și a plecat din Al-Zawiya, Libia, în jurul orei 23:00, pe 5 februarie. „Aproximativ șase ore mai târziu, s-a răsturnat după ce s-a umplut cu apă”, a mai precizat agenția ONU.
„OIM deplânge pierderea de vieți omenești în încă un incident mortal de-a lungul rutei centrale mediteraneene”, se arată în comunicat.
Agenția cu sediul la Geneva avertizează că rețelele de trafic și contrabandă continuă să exploateze migranții pe ruta din Africa de Nord către sudul Europei, forțându-i să traverseze marea în ambarcațiuni improprii navigației și expunându-i la „abuzuri grave”.
OIM face apel la o cooperare internațională mai strânsă pentru destructurarea acestor rețele și solicită crearea unor căi de migrație sigure și regulate, care să reducă riscurile și să salveze vieți.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!