„Presupusa tentativă de suicid din noiembrie 2025, nu a fost nici o tentativă de suicid, Ludmila a vrut să trăiască în fiecare zi. Au răspândit acest fals pentru ca starea ei mentală să fie pusă sub semnul întrebării. Nu a existat nici o tentativă de suicid. A fost ceva mult mai grav!
Persoana care lucrează în acel spital și care a fost martor direct la acele evenimente nu a mai putut suporta această minciună, iată ce a fost cu adevărat din spusele ei:
„La 17 noiembrie 2025, în jurul orei 10:00, în fața Registraturii s-a oprit o mașină. Din ea a coborât în grabă un bărbat, el a deschis ușa din spate și a scos o persoană. La scurt timp a coborât și o femeie. Cei doi au luat persoana de subțiori și au târât-o în spital. În sala de primire au ajutat-o să se așeze și să-și sprijine capul de perete. Bărbatul era Vartic iar femeia era A., presupusa amantă a acestuia. (...)
Șeful spitalului a ieșit și a chemat asistentele. Când acestea au intrat și i-au scos femeii gluga și scurta, au înțepenit. Ele au recunoscut-o, era doamna Liuda, educatoarea însă era atât de bătută încât nu mai exista, „loc viu” pe fața ei. Părul îi fusese smuls în smocuri, iar pe alocuri se vedea pielea de pe cap. Una dintre asistente a început să se indigneze și să întrebe ce s-a întâmplat și a spus că „trebuie de anunțat poliția așa cum cere regula în astfel de cazuri” dar P. M, s-a uitat aspru la ea și i-a făcut semn cu două degete să tacă.
În tot timpul cât a stat în spital, Ludmila ar fi fost ținută sub sedative.
Întreg personalul care a lucrat în tura din 17 noiembrie și care a interacționat cu Ludmila s-ar afla acum în concediu forțat. La spital a venit un procuror din Chișinău, care pare să pună prea multe întrebări și P. M. se teme că cineva va spune ceva".
Aceasta e ceea ce mi s-a spus și dacă e nevoie vor spune și în fața legii”, a scris Minodora Calistru - Prisacu.
La scurt timp, după apariția acestor acuzații, responsabilii din cadrul Spitalului Hîncești au negat acuzațiile.
„IMSP Spitalul Raional Hîncești anunță că informația apărută recent în mediul online, potrivit căreia, la 17 noiembrie, ar fi existat o adresare a unui pacient care ar fi prezentat leziuni corporale, este falsă.
Conform datelor din registrele medicale și anchetei efectuate, această informație nu s-a confirmat.
În acest context, îndemnăm la responsabilitate în distribuirea informațiilor în spațiul public și la verificarea acestora din surse oficiale, pentru a evita răspândirea unor informații eronate, ceea ce poate afecta desfășurarea investigațiilor, precum și activitatea instituției medicale.
Instituția rămâne deschisă pentru o comunicare transparentă și va furniza informații oficiale în limitele permise de legislație, ținând cont de obligativitatea asigurării confidențialității”, se arată într-un comunicat.
Mama și sora Ludmilei Vartic au mai spus că nu știu nimic despre faptul că femeia ar fi lăsat vreun bilet de adio, înainte să fie găsită decedată.
Femeia și-a pierdut viața în dimineața zilei de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului, din sectorul Rîșcani al capitalei.
Comunitatea din Hîncești este în doliu, după moartea neașteptată a Ludmilei Vartic, educatoare dedicată la IET „Andrieș”. Vestea tragică a îndurerat profund colegii, părinții și generațiile de copii pe care i-a îndrumat de-a lungul anilor, iar pierderea sa lasă un gol imens în comunitate.
Dumitru Vartic, soțul educatoarei din Hîncești Ludmila Vartic, a transmis un mesaj pe rețele în care își exprimă durerea și regretul după moartea femeii. „Pentru familia noastră, această pierdere este o tragedie greu de cuprins în cuvinte. Încercăm, zi de zi, să găsim puterea de a merge mai departe și să rămânem uniți în această perioadă atât de grea”, a scris bărbatul, apoi a șters postarea.
De 8 martie, în memoria femeii, la Hîncești, au fost înălțate baloane albe spre cer. „Drum lin, vei rămâne mereu în inimile noastre”, au transmis participanții.
Consiliul Raional Hîncești și-a exprimat profundul regret după trecerea în neființă a educatoarei Ludmila Vartic, apreciind-o ca pe un om deosebit, dedicat și cu o contribuție valoroasă pentru comunitate. Totodată, președinta Consiliului, Nicoleta Moroșanu, a solicitat demisia vicepreședintelui Dumitru Vartic, soțul educatoarei, ca urmare a circumstanțelor morții sale cutremurătoare și acuzațiilor din spațiul public.
Și vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a cerut demisia lui Dumitru Vartic din Partidul Acțiune și Solidaritate, după decesul soției sale.
Organizația Teritorială PAS Hîncești a decis excluderea lui Dumitru Vartic din rândurile partidului și revocarea sprijinului politic acordat anterior. Decizia a fost luată în urma ședinței extraordinare a Biroului Executiv din 9 martie 2026.
La 9 martie, vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, Dumitru Vartic, și-a depus demisia din funcție, după moartea cutremurătoare a soției sale.
Dumitru Vartic a fost audiat pe data de 8 martie. Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a menționat că la moment sunt mai multe măsuri procesuale în desfășurare.
Dumitru Vartic are statut de bănuit în dosar, a anunțat ministra de Interne.
Daniella Misail-Nichitin a mai spus că Ludmila Vartic a lăsat un bilet de adio. „E prea sensibil”, a menționat șefa MAI.
Totodată, ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat că familia educatoarei decedate de la Hîncești se află în atenția autorităților, iar copiii sunt monitorizați de specialiștii din asistența socială pentru a li se asigura protecția și sprijinul necesar.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a oferit mai multe detalii despre cazul Ludmilei Vartic, precizând că ancheta este în desfășurare și că unele informații apărute în spațiul public nu corespund realității. Directoarea grădiniței unde lucra Ludmila Vartic a povestit că aceasta era un cadru dedicat, apreciat pentru profesionalism și modestie, dar în ultimele luni înainte de deces și-a schimbat comportamentul, devenind retrasă și comunicând mai puțin cu colegii. Angajații au aflat despre moartea Ludmilei abia în ziua înmormântării, iar directoarea subliniază că nu aveau acces la viața ei privată și nu au știut că ar avea nevoie de ajutor.
Decesul Ludmilei Vartic, în vârstă de 39 de ani, a fost cauzat de o cădere de la înălțime, a declarat miercuri, 11 martie, ministrul Sănătății, Emil Ceban. „Certificatul de deces a fost eliberat personal soțului, care a venit cu buletinul său personal și buletinul decedatei la data de 4 martie”, a precizat oficialul.
La 12 martie, Dumitru Vartic a venit cu primele declarații publice, după ce ar fi primit statut de bănuit în dosar. Acesta respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi exercitat violență asupra soției sale și susține că femeia se confrunta de mai mult timp cu probleme grave de sănătate și stări depresive. „Exprim profundul meu regret și durere pentru pierderea soției mele. Este o tragedie care a afectat profund întreaga noastră familie, în special copiii noștri”, a scris acesta.
Mama și sora Ludmilei Vartic au mai spus că nu știu nimic despre faptul că femeia ar fi lăsat vreun bilet de adio, înainte să fie găsită decedată.
Directoarea instituției la care se angajase Ludmila Vartic, Olga Gorceag, a relatat, într-un reportaj, cum se comporta femeia în ultimele zile dinainte de tragedie, dar și ce i-a părut straniu în acțiunile soțului acesteia, vicepreședintele raionului Hîncești, Dumitru Vartice, care ulterior și-a dat demisia: „M-am mirat că el cunoștea că i-am dat mesaj, ce i-am scris în acel mesaj, cunoștea totul din telefonul ei”.
Ludmila Vartic, educatoarea din Hîncești care a murit pe 3 martie, în circumstanțe tragice, ar fi ieșit din apartament, în dimineața tragediei, fără a-și lua rămas bun de la mama și sora ei, cum făcea de obicei. Femeile au făcut mai multe dezvăluiri, din relația de cuplu a răposatei, dar și din zilele care au precedat nenorocirea și din cele care au urmat.
Șefa Direcției învățământ Hîncești, Valentina Tonu, declară că soțul Ludmilei Vartic, vicepreședintele de raion Dumitru Vartic, nu i-a anunțat pe foștii colegi despre decesul soției sale și nici nu a fost de acord ca informația să fie făcută publică, atunci când s-a aflat deja, după înmormântarea răposatei. „Nu pot să-i iert domnului Vartic că nu ne-a permis nouă, colegilor, colegelor ei de la grădiniță, colegilor de clasă, îndeosebi ai fetiței din clasa a VI-a, să-și ia rămas bun de la doamna Ludmila. Aceasta mă ducela gândul că ceva e tăinuit, mai ales că dumnealui nu dorea ca noi să scriem despre decesul ei”, a relatat Valentina Tonu.
Dumitru Vartic, soțul educatoare decedate din Hîncești Ludmila Vartic, a depus o plângere penală împotriva Spitalului de Psihiatrie și a spitalului din Hâncești, solicitând investigarea modului în care au fost acordate îngrijirile medicale soției sale. „În aceste momente grele și pline de calomnii consider că singura cale corectă este ca adevărul să fie stabilit prin mijloace legale și obiective”, a scris bărbatul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!