„Președintele Consiliului European în deplasare la Alexandroupolis, Grecia, joi, 3 mai.
Vizita are loc la invitația prim-ministrului Mițotakis. Sunt așteptați și prim-ministrul bulgar, Petkov, președintele sârb, Vucic, și prim-ministrul Republicii Macedonia de Nord, Kovachevski.
Liderii vor inaugura începerea lucrărilor de construcție a unui nou terminal de GNL, care va îmbunătăți furnizarea de gaze și infrastructura de gaze în întreaga regiune a Europei de sud-est.
Terminalul plutitor de GNL de la Alexandroupolis va contribui la îndeplinirea obiectivului UE de a-și elimina treptat dependența de gazul rusesc, cât de repede posibil.
Proiectul va oferi noi surse și noi rute de aprovizionare cu gaze naturale și va consolida siguranța aprovizionării Greciei, a Bulgariei și a altor țări din regiune.
Miercuri, 4 mai, președintele Consiliului European se va deplasa în Republica Moldova, unde se va întâlni cu președinta Maia Sandu”, arată comunicatul emis de Consiliul Europei.
Deocamdată, Președinția nu a venit cu o informație referitor la vizita oficialului străin.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!