„În jurul nostru se produc tot felul de nenorociri. Cea cu numele de coronavirus a pus o lume întreagă în fața unei dileme: ce alegem - omul sau economia?.. Sănătatea individului sau bunăstarea comună?.. Ceea ce se întâmplă acum ne-a amintit de trecutul comunist. Cernobîl-ul, BAM-ul, experimentele nucleare secrete din URSS, canalul din România - toate s-au făcut din contul bunăstării omului de rând”, acestea au fost întrebările-cheie, de la care au pornit la drum jurnaliștii de la „Europa Liberă” și pe care își propun să le discute cu publicul.
Drept dovadă să omul era, totuși, o foarte mică „piuliță” pentru sistem servesc și filmele ce vor fi proiectate de-a lungul evenimentului, realizate de jurnalista Eugenia Crețu de la proiectul TV „Pur și Simplu”. Acestea vor aduce în prim-plan mărturii ale celor care au trecut prin Cernobîl, BAM sau care și-au văzut casele acoperite de ape de dragul unor proiecte grandioase de industrializare.
Pe post de invitați speciali vor apărea istoricii Marius Stan din România și Virgiliu Pâslariuc din Republica Moldova. De asemenea, două interviuri speciale au fost realizate de echipa redacțională pentru această dezbatere - cu istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe al României, de la Paris, și cu Andrei Illarionov, fost consilier al președintelui rus Vladimir Putin, șef al Institutului de Analiză Economică și cercetător superior la Cato Institute, SUA.
Dezbaterea va fi moderată de jurnalista Liliana Barbaroșie, alături de care va fi neobositul Vasile Botnaru, directorul Biroului „Europa Liberă” de la Chișinău.
Stați acasă și... stați alături de „AntiNostalgia” - astăzi, la 18.00, pe Facebook, pentru o discuție despre „Omul-piuliță în statul-fortăreață”. Adică despre noi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!