Un martor al accidentului a declarat că, înainte de a intra pe contrasens, microbuzul cu suporteri greci a acroșat cisterna din care a fost filmat accidentul. Surse din Poliție spun că nu a existat contact între microbuz și camionul-cisternă pe care îl depășea.
Versiunea oficială a Poliției
Autoritățile din Timiș au intrat în alertă marți, 27 ianuarie 2025, după ce un apel la 112 anunțat producerea unui grav accident rutier pe DN6, între Lugoj și Caransebeș, în apropierea localității Lugojel. Ajunși la fața locului, polițiștii și salvatorii au constatat că a avut loc un carnagiu.
Primele informații arătau că un microbuz a intrat în plin într-un TIR, iar în urma accidentului au murit șase persoane și trei au fost rănite.
Ulterior, s-a aflat că în microbuzul de 9 locuri se aflau 10 suporteri ai echipei de fotbal Paok Salonic care se îndreptau spre Lyon, acolo unde echipa lor are programat joi meci în Europa League. Din cei 10 pasageri șapte au murit, iar trei au fost răniți.
„Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar în urma verificărilor au constatat că un bărbat de 29 de ani a condus un microbuz dinspre municipiul Caransebeș înspre Lugoj, iar la un moment dat, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un TIR”, a transmis IPJ Timiș.
Filmarea impactului adâncește misterul din jurul tragediei
O cameră de bord aflată în cabina unui camion-cisternă, pe care microbuzul l-a depășit înainte de impact, arată cum șoferul grec a depășit și a semnalizat dreapta pentru a intra pe sensul său de mers. În secunda imediat următoare face stânga și intră pe contrasens, direct în camionul condus de un șofer polonez.
Imediat după accident, șoferul TIR-ului în care a intrat microbuzul cu cele 10 victime a declarat că are 34 de ani de experiență ca șofer și milioane de kilometri parcurși, dar nu a mai văzut așa ceva, deși a circulat în toată Europa. „Conduceam normal și a intrat direct în mine. A intrat direct sub roți”, a declarat șoferul aflat în stare de șoc.
Un martor al tragediei spune că șoferul grec făcea „S”-uri pe șosea
Tudor Crăciun, un tânăr aflat la două mașini în spatele microbuzului cu suporteri greci, a declarat, la fața locului, cum a perceput momentul accidentului.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!