„Începând cu orele 17.00, autospecialele verifică drumurile, iar la necesitate este presărat material antiderapant”, a menționat Ion Ceban.
Astfel, poliția recomandă în special, conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum şi trafic.
„Întrucât ceața şi depunerile de polei influențează circulația rutieră, recomandăm șoferilor să fie atenți pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate. În condiţiile unui trafic aglomerat, lapoviţa şi ceaţa pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, fiți înțelegători şi nu blocaţi intersecţiile. Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil deplasarea pe părțile carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă; să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor”, a anunțat Poliția Republicii Moldova.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!