„Aș pune mâna în foc, aș face orice.. eu eram sigură când am revenit în Moldova și sunt sigură că asta nu o să se întâmple - eu nu o să devin coruptă.
Poți să-mi oferi 5 miliarde de dolari, eu niciodată nu o să compromit asta. Eu știu asta despre mine ca persoană, ca caracter.
Acesta a fost lucrul care m-a motivat. Deci, eu știu că eu niciodată nu o să fiu tentată și nu e posibil ca eu să fiu compromisă. Eu sunt absolut sigură și pot garanta asta. Eu când mă întreb, dacă exista o altă persoană care ar putea garanta că șeful PA nici într-un caz nu va fi compromis, mituit sau cumparat, pentru asta eu cumva am spus că merită să încerc lucrul acesta, pentru că eu măcar asta pot garanta că, pentru prima data, șeful PA nu e o persoană care poate fi cumpărată.
Asta e destul de semnificativ pentru țara noastră, eu cred”, afirmă Dragalin.
„Eu vin cu experiență și perspective din altă parte și asta poate aduce o plus valoare și știu că sunt o persoană care nu poate fi compromisă și mă gândeam că din punct de vedere a acestor 2 lucruri, eu măcar vin și reușesc de aici și până aici - acesta e un lucru bun, chiar dacă nu am ajuns până unde vrem cu toții să ajungem.
De ce eu ar trebui să nu pot dormi noaptea, să am păcate pe conștiința mea?!”, a notat șefa PA.
Datele unui sondaj arată că fenomenul corupției este cea mai mare îngrijorare a cetățenilor Republicii Moldova.
Raportul Departamentului de Stat al SUA a precizat că în pofida faptului că Guvernul anunță reformarea Justiției și modificarea Legislației, pentru a combate corupția și pentru a crește independența sistemului judiciar, „corupția în Republica Moldova a rămas endemică”.
„Fiecare om din Republica Moldova, sunt sigură, o dată, a dat o sumă de bani la un doctor, la o grădiniță, la o altă instituție. Aceasta e realitate din țară”. Declarațiile au fost făcute anterior de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care a luat apărarea procurorilor și judecătorilor, afirmând, că corupția e o problemă sistemică și nu se referă doar la funcționarii din sistemul justiției, dar și la miniștri, deputați, funcționari publici.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!