„Potrivit investigațiilor CNA, este vorba despre mai multe episoade de pretindere și acceptare a mijloacelor bănești de către angajații din cadrul subdiviziunilor teritoriale ale ANSA de la același agent economic. Astfel, într-un episod, în timpul inspecțiilor efectuate într-un magazin din raionul Soroca, bănuiții ar fi pretins și primit 4000 de lei pentru a nu documenta încălcările din producere și comercializare a produselor alimentare în lipsa autorizației sanitar-veterinare. De asemenea, persoanele publice ar fi pretins bunuri ce nu li se cuvin sub forma produselor de patiserie în asortiment, în afara controalelor. Într-un alt episod, aceștia ar fi solicitat 5000 de lei, însă ar fi acceptat și primit 4000 de lei, iar în contul diferenței de 1000 lei ar fi primit produse alimentare.
În urma perchezițiilor efectuate la birourile, domiciliile și automobilele bănuiților au fost ridicate mijloace bănești și probe concludente pentru urmărirea penală. În prezent, CNA desfășoară acțiuni, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți, în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora, iar bănuiții sunt cercetați în stare de libertate.
Menționăm că orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată”, se arată într-un comunicat.
La rândul său, reprezentanții ANSA au venit cu o reacție privind acest caz.
„La data de 10.09.2024, ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a Centrului Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți au efectuat percheziții la domiciliile și birourile de serviciu ale trei funcționari publici din cadrul Subdiviziunii Teritoriale Drochia/Rîșcani/Soroca/Florești (oficiul Soroca) a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Temei de inițiere a investigațiilor în cadrul cauzei penale a servit reacția Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor la plângerile operatorilor economici privind acțiunile ilegale ale unor funcționari. Ca rezultat, a fost demarată o anchetă de serviciu internă, concomitent fiind sesizat Centrul Național Anticorupție (CNA).
În urma acțiunilor de urmărire penală, s-a stabilit că 3 angajați ai ANSA au încasat plăți ilegale de la operatori economici pentru a nu documenta încălcările identificate în procesul de producere și comercializare a produselor alimentare, depistate în urma controalelor desfășurate.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor precizează că inspectorii instituției SUNT OBLIGAȚI să respecte Constituția, legislația Republicii Moldova și drepturile și interesele operatorilor economici - importatori de produse alimentare, să îndeplinească, cu responsabilitate, obiectivitate, promptitudine și integritate profesională, în spirit de inițiativă și colegialitate, toate atribuțiile de serviciu.
Conducerea ANSA se disociază de angajații care încalcă principiul integrității profesionale în activitatea lor și comunică despre faptul că va întreprinde toate măsurile ce se impun cu privire la curmarea și combaterea flagelului corupțional în cadrul autorității, cu oferirea suportului corespunzător organelor competente, în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere, în conformitate cu normele legale”, precizează ANSA.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!