update 14:16
Conform informațiilor furnizate de poliție, în acest moment nu se înregistrează nicio evoluție în cazul luării de ostatici, iar situația este „statică”, potrivit SWR, care notează că nu există informații cu privire la măsurile pe care le iau forțele de intervenție sau la modul în care procedează.
Se manifestă o mare reținere în furnizarea informațiilor, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, inclusiv pentru că „este posibil ca cineva să asculte”.
Poliția solicită să nu se difuzeze informații neverificate pe rețelele de socializare. În prezent, din motive tactice legate de anchetă, nu pot fi furnizate alte informații. „Trebuie să așteptăm să vedem cum evoluează situația în următoarele minute, ore”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.
Știrea inițială
Intervenție masivă a poliției
„Se crede în prezent că există mai mulți infractori și ostatici în interiorul băncii”, a transmis poliția într-un comunicat, adăugând că situația este în prezent „stabilă”.
Autoritățile au precizat că sunt în desfășurare operațiuni ample ale poliției, după ce incidentul a fost semnalat în centrul orașului.
Este vorba de o filială Volksbank, iar operațiunea este în desfășurare de la ora 9:00 (10:00 în România). Forțele speciale ale poliției și ambulanțe au venit în centrul orașului și elicoptere ale forțelor de ordine survolează Sinzig.
Dimineața, un transportor de bani a oprit în fața băncii. Unul dintre angajați a coborât pentru a intra în bancă. Conform informațiilor BILD, un bărbat necunoscut l-ar fi interceptat și amenințat pe angajat. Se pare că acum răpitorul și angajatul se află în camera de valori a băncii, scrie ziarul german.
În fața filialei Volksbank se află un dispozitiv masiv de forțe de poliție. Mașina de transport valori se află încă în fața intrării în bancă.
Întreaga zonă a centrului orașului a fost izolată, fiind solicitată intervenția forțelor speciale. Pe rețelele de socializare, locuitorii își recomandă reciproc să evite centrul orașului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!