Potrivit poliției din stânga Nistrului, victima, în vârstă de 56 de ani, reușind personal să sune la ambulanță, a fost internată în unitatea de terapie intensivă a spitalului raional.
Femeia s-a prezentat, având mai multe lovituri, aplicate cu cuțitul. Aceasta a precizat că a fost înjungiată de nepotul său, scrie mvdpmr.org.
În urma investigațiilor efectuate, s-a dovedit că seara a avut loc un conflict între ei. Potrivit mamei băiatului, acesta a chiulit de la școală în ajun, din această cauză, bunica i-a interzis să folosească gadgeturi.
După ce poliția a examinat casa și zona din jur, băiatul a fost găsit în pod. Adolescentul era în stare de șoc, nu putea să explice nimic.
În ceea ce privește vătămarea corporală intenționată și prejudicierea sănătății, potrivit USK se efectuează o pre-investigație, în urma căreia se va lua o decizie de instituire a unei proceduri penale.
După aceasta, se stabilește gradul de gravitate a rănilor victimei, precum și motivul care l-a determinat pe minor să comită aceste acțiuni.
Presupusul instrument al infracțiunii a fost confiscat și trimis spre examinare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!