Potrivit lui Ilan Șor, în țară se produc lucruri care nu au mai avut loc.
„Din prostia lor, au adus țara la întuneric total. De la începutul anilor 90, Chișinăul niciodată nu a rămas pe întuneric. Ei ne îndeamnă astăzi să stingem becurile și să economisim, doar pentru că sunt niște idioți, care au adus țara la sapă de lemn. Ei nu au reușit să convină asupra prețului, să asigure furnizarea neîntreruptă a electricității. Ei nu au reușit să ne asigure securitate energetică și îi cer astăzi poporului să economisească. Mă întreb, de ce trebuie să plătească poporul de cinci ori mai mult, din cauza prostiei lor? Mai ales că încă îi forțează pe oameni să economisească. Nu! Noi vrem să fie cum a fost, să fie tariful vechi, de puțin peste un leu. Un astfel de tarif vrem! Vrem să consumăm atâta electricitate de câtă avem nevoie, nu cât ne spuneți voi. Noi nu vrem să stea pe întuneric nici Chișinăul, nici satele. Noi vrem să fie cum a fost, iar pentru asta este nevoie, cel puțin, ca acești oameni să plece, deoarece tot ce puteau să ei să facă mai rău acestei țări ei au făcut-o”, a subliniat Ilan Șor.
El a criticat și acțiunile abuzive ale procurorilor, judecătorilor și poliției, care îi terorizează pe protestatari.
„Priviți la marasmul la care au ajuns. Ei închid ilegal un deputat, doar pentru că deputatul le spune adevărul verde în ochi, vorbesc despre Marina Tauber. Ei o bagă în Penitenciarul Nr. 13, o țin acolo, practic, două luni, o plasează în arest la domiciliu și, după asta – sub control judiciar. Și doar pentru faptul că deputatul merge la miting, sprijină mișcarea protestatară și înnoptează alături de popor în corturi, este plasat înapoi în arest la domiciliu. Asta-i justiție? Nu – este un stat capturat. Un stat în care nimic nu mai poate fi făcut, când procurorii își permit un adevărat dezmăț, judecătorii își permit un adevărat dezmăț, iar ministrul Justiției dă indicații de la televizor”, a specificat Ilan Șor.
Liderul opoziției a remarcat comportamentul nepăsător al reprezentanțelor diplomatice occidentale față de situația din țara noastră.
„Unde s-a mai văzut ca polițiștii să ducă evidența protestatarilor? Imaginați-vă dacă, în 2016, în cortul Maiei Sandu și al lui Andrei Năstase ar fi intrat poliția. Ar fi venit ambasadorul SUA și cel al Uniunii Europene lângă corturi și s-ar fi rugat acolo, ar fi strigat și luptat. Acum, „totul e în regulă”, pentru că lor le convine. Nu, dragi prieteni, așa nu va fi. Această țară le aparține oamenilor. Nimeni nu este în drept să ne fure libertatea, să ne fure drepturile, doar pentru că se află astăzi la guvernare. Avem un regim totalitar, care a capturat definitiv țara. Ceea ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova este un teatru al absurdului, o bătaie de joc față de toți”, a mai spus Ilan Șor.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!