„Urmăresc cu zâmbet cum toți „ai casei” au început să vorbească despre, cică, o acțiune de maturitate în cazul anunțului lui Spînu de a pleca.
În primul rând, nu e decizia lui Spînu și nici a Maiei Sandu - e o condiție impusă de către parteneri. Pregătirile pentru parlamentare sunt în toi.
Doi - Spînu a mai plecat o dată din guvernul Gavrilița ca mai apoi să revină. Plecarea de atunci în niciun fel nu i-a diminuat influența nocivă. Haideți să vedem ce va fi după parlamentare (care cică sunt planificate pentru martie), nu vă grăbiți.
Trei - maturitate e când un pas se face atunci când mai e timp de corectat ceva, când mai este sens. Dar există decizii care deja s-au „bâhlit”, перетухли mai pe scurt. Așa e și cu plecarea lui Spînu. Deja e târziu.
Iar acum despre maturitatea adevărată, domnule Spînu. În anunțul Dvs de azi spuneți că în toată perioada activității ați fost defăimat fără a vi se prezenta probe. Îmi pare rău că mințiți cu atâta cinism, cunosc în detalii cum v-au deranjat probele despre achiziții de gaze sau păcură. Repet, dle Spînu - eu cunosc asta. Acum vă propun să dați dovadă de adevărată maturitate. Ziceți că nu sunt probe? Înseamnă că nu aveți de ce să vă temeți. Și în cazul lui Stoianoglo niciodată nu ați avut probe, decât primitivismul “Privet, Slava”, dar asta nu v-a oprit din a-l atăca. Apropo, vorbim despre președintele ales de către cetățenii care locuiesc în Moldova și cunosc situația pe îndelete.
Vă propun un lucru tare simplu - haideți să treceți testul la poligraf, în cadrul căruia veți răspunde la întrebări simple despre relațiile Dvs cu Maia Sandu și pretinsele acțiuni de corupție care atât de intens se vehiculează în jurul persoanei Dvs. Ca să vă simțiți în condiții de paritate, a doua persoană care să treacă testul la poligraf să fie Veaceslav Platon. Întrebările la care el va răspunde vor fi, la fel, cele legate de relațiile cu Alexandru Stoianoglo și pretinsele acțiuni de corupție care i se încriminează. Compania care va asigura poligraful să fie neapărat internațională și licențiată - o alegeți Dvs personal. Data și ora, la fel, stabiliți Dvs.
Oamenii maturi nu se tem de decizii mature. Îndeosebi când nu au ce ascunde. Veaceslav Platon va fi gata să treacă poligraful, asta eu garantez. A rămas să acceptați și Dvs.
În cazul în care poligraful va demonstra nevinovația Dvs vă anunț de pe acum că îmi voi cere scuze public de la Dvs și voi renunța la activitatea mea de jurnalist. În cazul în care poligraful va demonstra vinovăția lui Platon - acesta va renunța la orice activitate publică (îmi asum).
Haideți, domnule Spînu, deciziile mature arată anume așa”, a scris Natalia Morari, pe canalul său de Telegram.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că demisionează din Guvernul Recean, șise retrage din PAS. Anunțul a fost făcut de acesta, în dimineața zilei de astăzi. „Sper că acest pas să permită revenirea la discuții în spațiul public despre Moldova și mai puțin să se discute despre un om sau altul, așa cum vor dușmanii țării noastre”, a menționat Spînu.
Liderul PAS, președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a mulțumit lui Andrei Spînu pentru activitatea în cadrul formațiunii, precum și la Guvern. „Ai contribuit la organizarea noastră ca partid și la victorii electorale importante, iar în Guvern ai avut de luat decizii grele și nu te-ai eschivat de responsabilitatea pentru ele”, a scris speakerul.
„Respect decizia lui Andrei Spînu și îi mulțumesc pentru toată contribuția lui”, a declarat președinta Maia Sandu, după anunțul matinal al ministrului Infrastructurii, că se retrage din Guvern și din PAS.
Și deputatul PAS Radu Marian a venit cu un mesaj în apărarea lui Andrei Spînu: „Este un om profesionist, dar a fost ținta unor atacuri furibunde, a unui ocean de falsuri și manipulări, defăimări, care i-au atacat integritatea. Nu există nicio probă, investigație, sau documente”.
„Englezii sunt cunoscuți prin maniera de a pleca fără a-și lua rămas bun. Pe când rușii au moda să-și ia rămas bun fără să plece”, a comentat fostul șef al Căii Ferate, Oleg Tofilat, demisia lui Andrei Spînu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!