4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Cererile de acordare sau redobândire a cetățeniei române, la pachet cu un card personalizat: Când va fi valabilă modificarea

Începând cu 1 septembrie, cererile de acordare/redobândire a cetăţeniei române (soluţionate favorabil) vor presupune eliberarea cardului de cetăţenie română, document care va fi personalizat de Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte, scrie digi24.ro.

Foto: Profimedia

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne din România, pe 25 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 100 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Actul introduce modificări atât în ceea ce priveşte procesul de acordare/redobândire a cetăţeniei române, prin creşterea nivelului de securitate a documentelor ce dovedesc această calitate, respectiv prin punerea în circulaţie a cardului de cetăţenie română, cât şi în procesul de soluţionare a cererilor de eliberare a paşapoartelor româneşti.

Potrivit ordonanţei, cererile de eliberare a paşapoartelor româneşti cu menţionarea ţării de domiciliu, depuse de persoanele care au dobândit/ redobândit cetăţenia română şi care nu au mai deţinut, ulterior obţinerii cetăţeniei române, un paşaport românesc sau un act de identitate românesc, trebuie să fie însoţite şi de certificatul de cetăţenie, respectiv de cardul de cetăţenie română.

Persoanele cărora, începând cu 1 septembrie 2024, li se va elibera cardul de cetăţenie română şi care vor dori să îşi stabilească domiciliul în străinătate, vor avea obligaţia să solicite, în termen de trei ani de la data dobândirii/redobândirii cetăţeniei române, eliberarea unui paşaport românesc cu menţionarea ţării de domiciliu, precizează MAI.

Continuă procesul de digitalizare a serviciilor publice

"Prin modificările legislative pe care le reglementează, OUG 100/2024 asigură continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice oferite cetăţenilor care necesită verificarea statutului juridic al persoanelor faţă de statul român. Astfel, specialiştii Direcţiei Generale de Paşapoarte şi ai Direcţiei Generale pentru Tehnologia Informaţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne constituie prima platformă de cetăţenie ce va fi integrată în platforma HUB de servicii a Ministerului Afacerilor Interne, până la operaţionalizarea de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a sistemului informatic de evidenţă a cardurilor de cetăţenie română", se precizează într-un comunicat.

O altă modificare importantă adusă de ordonanţă vizează reglementarea Sistemului informatic de evidenţă a datelor despre cetăţenia română din Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple, sistem administrat de Direcţia Generală de Paşapoarte.

Ministerul de Interne le reaminteşte cetăţenilor faptul că, în situaţia în care descendenţii cetăţenilor români sau foştii cetăţeni români doresc să obţină, după caz, acte de stare civilă, documente de identitate sau de călătorie româneşti ori redobândirea cetăţeniei române, este necesar să se adreseze direct instituţiilor competente să elibereze astfel de documente, respectiv să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române, fără să solicite, în prealabil, Direcţiei Generale de Paşapoarte, furnizarea datelor despre cetăţenia română din Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple.


Pub