„Comisia Vetting a finalizat evaluarea judecătoarei Mariana Ursachi (anterior Pitic) de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Potrivit raportului, Comisia propune Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ca judecătoarea să nu promoveze evaluarea externă din cauza neconformității cu criteriile de integritate stabilite de Legea 65/2023, în baza căreia a fost evaluată. Raportul motivat include faptele relevante, motivele și concluzia potrvit căreia judecătoarea nu corespunde criteriilor de integritate. Acesta a fost transmis subiectului evaluării pentru informare, precum și CSM-ului, împreună cu materialele evaluării.
CSM va analiza materialele evaluării și va decide printr-o hotărâre motivată dacă acceptă sau respinge raportul Comisiei. Raportul se publică după adoptarea unei hotărâri de CSM, potrivit art. 16 (5) din Legea 65/2023.
Prin adoptarea raportului privind judecătoarea Mariana Ursachi (Pitic), Comisia Vetting finalizează evaluarea judecătorilor de la CSJ aflați în funcție la data intrării în vigoare a legii cu privire la vettingul CSJ. Potrivit competențelor prevăzute de lege, Comisia va evalua toți candidații pentru funcția de judecător CSJ până la ocuparea tuturor posturilor vacante în Curtea Supremă.
Evaluarea judecătoarei Mariana Ursachi (Pitic) a constat în verificarea integrității sale financiare și etice. Pentru evaluarea integrității financiare, perioada de analiză a fost de până la 12 ani, în funcție de criteriul specific prevăzut de lege. Comisia a examinat respectarea regimului fiscal de achitare a impozitelor și a normelor legale de declarare a averii și intereselor personale, modul de dobândire a bunurilor aflate în proprietate sau posesie, precum și cheltuielile legate de întreținerea acestora și sursele de venit. În ceea ce privește evaluarea integrității etice, perioada analizată a fost de până la 10 ani, în funcție de criteriul din lege. Comisia a verificat dacă subiectul a avut comportamente arbitrare sau conflicte de interese incompatibile cu funcția deținută.
Comisia Vetting a invitat-o pe judecătoarea Mariana Ursachi (Pitic) la audiere de câteva ori, fiindu-i prezentate dubiile de integritate. Judecătoarea nu s-a prezentat la audierile stabilite. Prin urmare, Comisia a finalizat evaluarea pe baza informațiilor acumulate”, se menționează în comunicatul remis de Comisia Vetting.
Judecătoarea Mariana Pitic a ajuns în vizorul opiniei publice după ce s-a constatat că magistrata conduce o mașină de marca Porsche, ce ar fi fost cumpărată cu doar 11.000 de lei. Comisia Națională de Integritate a pornit un control pe numele judecătoarei. În luna iulie 2016, membrii CNI au clasat cauza. Dânsa a explicat că automobilul se afla în stare avariată, din această cauză a costat doar 11 mii de lei.
Potrivit declarației de avere pentru 2018, Pitic a obținut un venit de 359.058 de lei din funcția de judecătoare la Curtea Supremă de Justiție, iar alți 2.278 de lei obținuți de la Institutul Național al Justiției.
Tot în acea declaraţie, Mariana Pitic a indicat că deţine din 2012, cu dreptul de folosinţă, un teren de şase ari şi altul cu o suprafaţă de aproape şapte ari care cadastral valorează peste 160.000 de lei. În documente mai este trecut şi un apartament de 103 metri pătraţi pe care judecătoarea îl are din 2010, dar și o casă de locuit de 270 de metri pătrați, a cărei valoare nu este indicată.
În declaraţie a fost trecut şi automobilul de model Porsche Cayenne, ce ar fi fost cumpărat cu doar 11.000 de lei.
În iulie 2019, Mariana Pitic a fost revocată din funcția de membră a Institutului Național al Justiției. Decizia a fost luată de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii.
În martie 2022, ANI a emis un alt act de constatare, după ce a fost depistată o diferență între venituri și cheltuieli de aproximativ 678 mii de lei, potrivit anticorupție.md.
Procedura de control a fost realizată pentru perioada 1 ianuarie 2014 – 28 martie 2019. Inspectorul de integritate a stabilit că în perioada 2015-2019 judecătoarea a introdus în declarațiile de avere date incomplete despre valoarea automobilului având scopul de a micșora neîntemeiat prețul real de peste 778 de mii de lei. Totodată, magistrata nu a indicat valoarea unui teren deținut în proprietate, dreptul de abitatie asupra unui imobil amplasat în suburbia capitalei și cel de comodat al unui automobil.
În noiembrie 2023, magistrata CSJ Mariana Pitic a obținut o decizie favorabilă în litigiul cu Autoritatea Națională de Integritate. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a dispus anularea actului de constatare emis de ANI.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!