În replică, Plahotniuc a evitat să ofere un răspuns concret și a direcționat întrebarea către acuzatori.
„Întrebați procurorii, ei au declarat, nu?”, a spus fostul lider democrat.
Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc a fost adus la ședința de astăzi, 12 februarie, pentru a depune mărturii pe furtul miliardului.
Ex-liderul PDM, Vlad Plahotniuc, nu a fost audiat. Fostul deputat susține că ar fi luat o viroză. Avocații acestuia vor trebui să prezinte un certificat medical care să dovedească acest lucru.
Anterior, procurorii au declarat în instanță că, în cadrul dosarului în care este implicat Vladimir Plahotniuc, a fost folosit un investigator sub acoperire în perioada 2020-2021, pe parcursul urmăririi penale. Totuși, instanța a refuzat să accepte citirea declarațiilor acestuia, considerând că nu există suficiente dovezi care să justifice imposibilitatea audierii directe a martorului în fața judecătorilor. „Se cunoștea cu inculpatul și cunoștea toată activitatea aceasta. Este vorba despre un martor care a confirmat multe circumstanțe care țin de companiile implicate în tranzacțiile financiare”, a spus procurorul pe caz, Alexandru Cernei.
Vlad Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, când Guvernul Filip și-a anunțat demisia. Liderul PD de atunci scria că „are nevoie de timp pentru a-și securiza familia”, dar nu a mai revenit în țară.
Mai bine de un an, oligarhul fugar s-a aflat pe teritoriul Statelor Unite, unde a solicitat și azil politic, cerere respinsă însă de autoritățile acestui stat.
În pragul alegerilor prezidențiale din toamna lui 2020, Plahotniuc a părăsit SUA și a ajuns în Turcia.
Pe data de 25 septembrie, fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost extrădat din Grecia.
Pe data de 29 septembrie, magistrații Judecătoriei Chișinău au decis ca Vladimir Plahotniuc să fie judecat separat în cauza penală „Frauda Bancară”.
Furtul miliardului în 2014 s-a desfășurat în 4 etape, cu implicarea unui număr mare de șefi de instituții responsabile ale statului, ai Băncii Naționale, din cadrul ministerelor, până la nivel de Guvern și Legislativ, iar pregătirile au început încă în 2009.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!