3.000.000 tone Trump și Putin acordă 3.000.000 tone motorină SUA-Rusia 12 morți Atac la aeroportul din Riad: 12 morți, 300+ răniți 5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 26,7 °C Maximă de 26,7°C astăzi, cea mai caldă zi din octombrie
(video) Ceban, după ce „Visul Olimpic” a fost acoperit cu un banner UE: Compania de publicitate continuă acțiunile obraznice. Rog organele de drept să intervină

Primarul capitalei, Ion Ceban, afirmă că este o obrăznicie ceea ce face compania de publicitate, care a instalat un banner cu referendum peste pictura murală „Visul Olimpic”, dedicată sportivilor. „Este regretabil ceea ce se întâmplă. Prin aceste acțiuni sunt sfidate nu numai autoritățile municipale, dar și olimpicii care au adus faima Republicii Moldova peste hotare în acest an”, a menționat edilul capitalei, care a rugat ca să intervină și organele de drept.

Foto: Colaj

„Am observat că, compania de publicitate continuă aceste acțiuni. Dacă vor continua în acest mod, vom lua în considerare aplicarea sancțiunilor nu doar pe acest subiect, ci și pentru alte cauze. Nu dorim să facem amenințări, dar credem că trebuie să existe bun-simț”, a declarat Ceban la ședința serviciilor municipale din 30 septembrie.

Ion Ceban a subliniat importanța respectării autorității publice, adăugând că „prin aceste acțiuni obraznice este sfidată autoritatea publică locală, cea centrală și, de asemenea, olimpicii care au adus faima Republicii Moldova peste hotare în acest an.

Este regretabil ceea ce se întâmplă, și sperăm să se ia măsuri corespunzătoare”, a încheiat primarul.

Primăria Chișinău îndeamnă toate persoanele fizice și juridice să respecte legislația în vigoare și să contribuie la protejarea patrimoniului cultural și artistic al capitalei, menționează reprezentanții instituției.

Pictura murală „Visul olimpic” de pe un bloc de locuit din strada Ismail din capitală, dedicată sportivilor, a fost acoperită cu un banner despre referendum. S-a întâmplat la două zile, după ce desenul a fost deteriorată de o companie de publicitate pentru a instala posterul, fapt care a generat nemulțumiri în rândul sportivilor. Atunci, autoritățile locale au anunțat că „lucrările au fost stopate și urmează să fie restabilită pictura murală în termen scurt”.

Mai mulți sportivi s-au arătat indignați, după ce Pictura murală „Visul Olimpic”, dedicată Jocurilor Olimpice, a fost deteriorată de o companie de publicitate, iar directorul acesteia ar fi declarat că „urma să fie instalat un poster despre referendum”. La rândul lor, autoritățile locale au anunțat că „lucrările au fost stopate și urmează să fie restabilită pictura murală în termen scurt”.


Pub