5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 6.000 € CEDO condamnă Moldova: 6.000 € despăgubiri pentru lipsă independență CSM 157 mln € Guvernul avizează 157 mln € de la UE pentru reforme și investiții 8,6 % Inflația anuală accelerează la 8,6% în septembrie, maxim de ani recente
(video) „Sunt peste tot”. Invazie de gândaci la un cămin UTM. Studenții declară că solicitările lor de intervenție sunt ignorate de administrație: „Scump, dar condiții zero”

Un student al Universității Tehnice a Moldovei (UTM) susține că gândacii ar fi invadat căminul nr. 15, iar condițiile de trai ar fi devenit un pericol pentru sănătate. „Deși problema a fost semnalată administrației, nu s-au luat măsuri eficiente”, a scris acesta pe rețele.

Foto: colaj

Potrivit mesajului publicat pe rețelele de socializare, insectele ar fi prezente în camere, bucătării și pe holuri, situație care, spune studentul, afectează atât sănătatea locatarilor, cât și condițiile minime de trai. 

„Sunt student și locuiesc în căminul nr. 15 al UTM. De mai mult timp ne confruntăm cu o problemă gravă: gândacii sunt peste tot – în camere, bucătării și pe holuri.

Este o situație care ne afectează sănătatea și condițiile de trai. Deși problema a fost semnalată administrației, nu s-au luat măsuri eficiente.

Cerem public autorităților responsabile să intervină urgent și să asigure condiții decente pentru studenți.

Nu cerem lux, cerem curățenie și siguranță”, a scris studentul pe rețele.

Unii internauți au menționat că situații similare s-ar înregistra și în alte cămine ale universității. 

„Căminul numărul 2 fix așa.”

„Strașnic.”

„Cam peste tot e așa.”

„Cu pâine e super.”

„Au reguli și îți îngheață unghiile, cămin scump și condiții zero.”

Contactată de UNIMEDIA pentru o reacție, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a declarat că va reveni ulterior cu un comentariu pe acest subiect.

UNIMEDIA a solicitat o reacție din partea UTM, care a respins informațiile apărute în spațiul public și pe rețelele de socializare privind presupuse condiții necorespunzătoare de igienă în Căminul nr. 15, de pe strada Pușkin nr. 39, unde s-a vorbit despre o posibilă invazie de gândaci. Reprezentanții UTM precizează că, în acest cămin, sunt cazați elevi ai Colegiului Pedagogic „Alexei Mateevici”, la solicitarea administrației instituției respective. „Menționăm că lucrările de dezinsecție în căminele UTM sunt efectuate sistematic, în două etape pe parcursul vacanței de vară, conform planului de întreținere aprobat”, precizează UTM.


 

 


Pub